20.7 C
București
miercuri, 11 septembrie 2024
AcasăSpecialOrasenii migreaza la tara

Orasenii migreaza la tara

Speriati de costurile din ce in ce mai mari, orasenii au inceput sa se reorienteze catre sate sau suburbiile marilor orase. Taxele sunt mai mici, viata este mai "curata" decat in poluarea marilor orase, ca sa nu mai vorbim de valoarea terenurilor, care este, in unele cazuri, de zece ori mai mica.
Atrasi de viata idilica de la tara, unii nu cunosc dificultatile care ii asteapta odata mutati la tara. Drumuri pline de hartoape si noroaie, costuri ridicate pentru asigurarea utilitatilor si a confortului cu care s-au obisnuit la oras, vecinatatile nu tocmai atragatoare etc. In ciuda dificultatilor, odata porniti la drum, orasenii trec peste greutati si reusesc, uneori dupa ani de eforturi, sa-si construiasca o casa cu tot ce le trebuie.

Clujul si Timisoara se muta in suburbii

Dezvoltarea accelerata a marilor orase din vestul tarii duce la expansiunea cartierelor urbane pe teritoriile comunelor invecinate. De facto, multe dintre acestea s-au unit cu orasele, desi primarii si consilierii locali tin inca sa isi pastreze o oarecare autonomie fata de oras. La Cluj-Napoca si la Timisoara au inceput deja demersurile oficiale pentru formarea unor zone metropolitane.
Piata imobiliara a Clujului a ajuns cea mai scumpa din Romania, dupa ce un spatiu comercial din centrul municipiului a fost licitat pentru mai mult de 16.000 de euro/metru patrat. Presiunea preturilor determina expansiunea orasului spre mediul rural. Astfel, Clujul a ajuns sa isi "externalizeze" cartierele ce nu mai pot fi construite in oras pentru ca ar costa prea mult.
Primul pas a fost facut in comuna Floresti. Aici, in zona Cetatea Fetei, a fost deja ridicat un cartier ANL. Daca amenajarea efectiva a blocurilor a fost finantata de Agentia Nationala pentru Locuinte, terenul a fost oferit de Consiliul Local, iar construirea retelelor de utilitati a fost finantata de Consiliul Judetean. Apartamentele din acest cartier au fost impartite intre tinerii din Floresti si cei din Cluj-Napoca. Insa nu doar Florestiul este in aceasta situatie. In comuna Gilau au inceput doua mari proiecte imobiliare private. Ele vor aduce comunei cateva sute de locuinte. In principal, noile locuinte vor fi cumparate de clujeni. si asta, pentru ca o casa noua in Gilau va costa cat un apartament vechi cu doua camere in Cluj-Napoca.
Cea mai scumpa vila din Gilau, cu patru camere, living si gradina, situata in zona castrului roman, va costa 92.000 de euro, in timp ce in resedinta judetului, cu aceeasi suma poate fi cumparat un apartament cu trei camere dintr-un bloc construit in timpul regimului comunist.
Proiectele imobiliare din zona Gilau sunt favorizate si de faptul ca in localitate va fi construit unul dintre nodurile Autostrazii "Tran-silvania". De asemenea, comuna este urbanizata intr-o masura mare si ar putea deveni oras in viitorul apropiat. De asemenea, administratia locala din Cluj-Napoca a inceput demersurile pentru extinderea orasului. Un cartier va fi construit de holdingul "Polus", in asociere cu Consiliul Local, pe actuala pasune a cartierului Someseni, o fosta comuna inglobata in oras. Un alt cartier va fi construit pe Dealul Lombului de la marginea orasului, iar un al treilea va fi ridicat in zona fostei piete de animale si de vechituri, numita Oser.

Cartierele de lux ale Timisoarei, prelungiri imobiliare

In schimb, oferta terenurilor pen-tru case pe piata imobiliara din Timisoara depaseste cu mult cererea, dupa ce marii afaceristi implicati in tranzactiile de profil au achizitionat la preturi de nimic majoritatea terenurilor agricole ce fac legatura cu localitatile din jurul capitalei Banatului. Astfel, in scurt timp, dupa cum aprecia fostul arhitect-sef al orasului Dan Radoslav, municipiul de pe Bega se va uni, prin intermediul cartierelor de lux, cu majoritatea localitatilor rurale aflate pe o raza de pana la 15-20 de kilometri. De altfel, prima jonctiune de acest tip a fost realizata deja, in partea de nord a orasului, unde Timisoara s-a legat de comuna Dumbravita printr-un cartier opulent, fara sistem de canalizare si cu o arhitectura incoerenta, in fapt o concretizare a nevoii de liniste si izolare citadina a VIP-urilor locale. Poate nu intamplator, fosta sefa a Administratiei Financiare a Municipiului Timisoara, Ilona Klara Piroska, arestata si trimisa in judecata pentru implicare in acte de coruptie, a fost mituita, conform acuzatiilor DNA, cu o vila "full options" aflata la periferia acestui cartier.

Vile pentru politisti si… sportivi

si sudul orasului se va lipi din punct de vedere imobiliar, nu peste mult timp, cu localitatile Urseni, Mosnita Noua si Giroc. Pe terenurile de aici si-au construit vile somptuoase mai multi procurori, politisti, sportivi si oameni de afaceri, care au beneficiat din plin de mutarea in zona a viceprimarului Timisoarei, Dorel Borza. si asta pentru ca aici au fost trasate rapid soseaua asfaltata si retelele de gaz metan si canalizare. Aceasta dezvoltare spectaculoasa a cartierului i-a determinat si pe fotbalistii nationalei Cosmin Contra si Cristi Chivu sa-si ridice, pe sute de metri patrati, vile dotate cu piscine si terenuri de tenis cu nocturna, fara sa fie deranjati ca in imediata apropiere a domeniilor lor si-a construit o casa si fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma. Tot in zona de sud a orasului, pe comunicatia cu Mosnita, o puternica agentie imobiliara din Timisoara a achizitionat terenul la pretul de 1 euro/mp si intentioneaza sa construiasca un alt ansamblu rezidential, cu case in rate la preturi cuprinse intre 65.000 si 97.000 de euro. si pe "relatia" cu localitatea Giroc se lucreaza intens, cartierul din aceasta parte a orasului insumand deja peste 30 de case. Pentru a exemplifica ritmul nebun in care se construiesc cartierele de lux ale Timisoarei, trebuie sa spunem ca prima parcela de teren in aceasta zona a fost achizitionata, in urma cu trei ani, de fostul sef al Politiei Rutiere Timis, comisarul-sef Filip Stancu, cu doar 2 euro/metrul patrat.
In prezent, un loc de casa in aceasta zona rezidentiala se vinde cu 50.000 de euro, adica nu mai putin de 50 de euro/metrul patrat. In conditiile in care partea de est a Timisoarei nu pare atractiva pentru amatorii de vile de lux din cauza vecinatatii cu cartierul Kuncz, unul dintre cele mai mizere din capitala Banatului, cercul investitiilor imobiliare se inchide in partea de vest a orasului. Pe sutele de hectare dintre capitala Banatului si Sacalaz, in prelungirea blocurilor ANL pe care edilii locali au anuntat ca le vor face acolo, Nicolae Miron, unul dintre baronii tranzactiilor cu terenuri din zona de vest a tarii, a inceput constructia unui cartier select cu nu mai putin de 353 de case.

Cele mai citite

Ploiești: Un bărbat de 44 ani a fost ucis prin înjunghiere în fața unui magazin

Un bărbat în vârstă de 44 de ani a murit, marţi seara, după ce a fost înjunghiat în faţa unui magazin din municipiul Ploieşti. Potrivit...

Ploiești: Un bărbat de 44 ani a fost ucis prin înjunghiere în fața unui magazin

Un bărbat în vârstă de 44 de ani a murit, marţi seara, după ce a fost înjunghiat în faţa unui magazin din municipiul Ploieşti. Potrivit...

Jair Bolsonaro a obținut despăgubiri după ce Lula da Silva l-a acuzat de furt din palatul prezidențial

Mobilierul presupus furat se afla de fapt în depozit: acuzat de preşedintele brazilian Lula că a subtilizat bunuri publice când a părăsit puterea, predecesorul...
Ultima oră
Pe aceeași temă