Opt copii au murit si alte sase persoane au fost grav ranite intr-un incendiu izbucnit intr-o cladire din cartierul new-yorkez Bronx, in zona High Bridge, relateaza Associated Press.
Un purtator de cuvant al pompierilor, Seth Andrews, a precizat ca focul a izbucnit aseara, dupa ora 23.00, in subsolul si la primul etaj al unui imobil cu trei etaje, iar pompierii au reusit sa stapaneasca focul abia dupa miezul noptii.
Cinci copii si un adult au fost transportati la Spitalul Lincoln, a precizat o purtatoare de cuvant a spitalului, Jill Brookner, care nu a putut da detalii privind starea celor sase.
O ancheta va stabili cauzele incendiului.