2.3 C
București
joi, 2 februarie 2023
AcasăSpecialDirectorul STS: La prezidențiale au fost atacuri cibernetice în scop politic

Directorul STS: La prezidențiale au fost atacuri cibernetice în scop politic

Directorul STS, Marcel Opriș, a susținut, joi, într-o dezbatere, că la alegerile prezidențiale au fost folosite atacuri cibernetice în scop politic, fiind implicată și o televiziune românească, informează Mediafax.

”Posibilitățile de atac cibernetic pot fi folosite și altfel, și în alte scopuri, și cred că nu e noutate pentru dumneavoastră. În perioada alegerilor prezidențiale toate infrastructurile statului relevante pentru competitori au fost atacate din punct de vedere informatic. Cred că nu e o noutate sau v-ați închipuit. Prin sală știu și oameni, sunt și oameni care știu bine lucrul acesta fiindcă s-ar putea ca unii dintre ei să fi fost ca Michiduță, dintre cei care îndemnau «hai, hai, hai». Dar un exemplu extrem de relevant este când o instituție și un om trebuiau atacate și într-o emisiune de televiziune a unui post de televiziune de acum câteva vreme a zis «acum o să vă demonstrăm că nu a făcut nimic și sistemul respectiv nu funcționează». Până cu un minut înainte totul era normal, sistemul era perfect funcțional. Și atunci cei care se ocupă de securitatea acestui sistem au zis «hopa, stai că se întâmplă ceva, ia uitați-vă acum ce se întâmplă». În următorul minut un atac calificat pentru IT-iști devastator, «denial of service», adică zeci de… cel mai primitiv, dar cel care poate fi declanșat instantaneu, din zeci de mii de surse din întreaga lume după un anunț la televizor, la o televiziune românească. A pornit un atac și sistemul respectiv nu mai era accesibil, a așteptat persoana respectivă cele două-trei minute cât știa că își face efectul și a spus «acum intră tu acum pe sistemul ăla». Evident că nu avea cum să intre”, a declarat Opriș.

Citește și: Conducerea SRI, audiată luni în Parlament

El a concluzionat că ”instrumentele războiului cibernetic pot fi folosite și în scop politic”.

Directorul Serviciilor Telecomunicațiilor Speciale a luat parte la o dezbatere organizată de grupul parlamentar al PNL pe marginea legislației în domeniul securităţii cibernetice şi a telecomunicaţiilor.

Citește și: Pot SRI și Parlamentul să clarifice acuzațiile formulate împotriva lui Coldea?

Opriș a refuzat să dea clarificări legate de acest incident.

Totodată, deputatul PNL Mihăiță Calimente a afirmat că nu are cunoștință la ce s-a referit Marcel Opriș, însă va propune la nivelul Comisiei de apărare din Camera Deputaților ca directorul STS să fie audiat în legătură cu acest subiect.

Cele mai citite

Tribunalul București: Alexandru Pițurcă și directorul Romarm, cercetați în libertate

Un judecător de la Tribunalul Bucureşti a respins, noaptea trecută, cererea DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile a directorului Romarm, Gabriel Ţuţu,...

ICR oferă burse pentru cercetători în SUA

Institutul Cultural Român (ICR) oferă burse pentru cercetători, pe baza cărora oamenii de știință români vor putea face stagii în SUA. ICR a lansat un...

Biroul lui Robert Negoiță, verificat de mascați. DNA investighează modul în care au fost date autorizații pentru terasele de pe malul Dâmboviței

Mascații au descins în Primăria Sectorului 3 pentru a încerca să strângă dovezi într-un dosar în care procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) suspectează nereguli...
Ultima oră
Pe aceeași temă