Peste 100 de reprezentanţi ai opoziţiei siriene s-au reunit, miercuri, în capitala Arabiei Saudite, ca să discute despre formarea unui front unit al forţelor care i se opun lui Bashar al-Assad, într-o Sirie devastată de război, a declarat o sursă pentru DPA, conform Mediafax.
„Prima sesiune a început deja la Riyadh”, a declarat Diaa al-Husseini, un membru al Coaliţiei Naţionale Siriene (CNS).
Aproximativ 16 participanţi reprezintă grupări armate din Siria, inclusiv facţiuni islamiste extremiste precum Armata Islamului şi Ahrar al-Sham – două dintre cele mai puternice forţe rebele.
Cele două grupări, care în unele zone luptă alături de Frontul al-Nusra – filiala Al-Qaida în Siria -, s-au alăturat extrem de rar unor grupări politice mai moderate din cadrul opoziţiei.
Conferinţa își propune să ajungă la o viziune comună asupra viitorului Siriei şi să formeze o Comisie unită care să-i reprezinte pe participanţi la viitoare negocieri. Această reuniune are loc în urma unor negocieri pe tema vitorului Siriei purtate, în octombrie, de diplomaţi din 20 de ţări, la Viena, întâlnire la care Iranul – cel mai apropiat aliat al preşedintelui sirian Bashar al-Assad – a participat pentru prima dată. Următoarea reuniune a acestor ţări este programată în ianuarie.
Un punct major de disensiune la Viena a fost soarta lui al-Assad. Ţări-cheie care susţin atât regimul al-Assad, cât şi opoziţia au luat parte la reuniune – un semn al faptului că puteri străine joacă un rol tot mai important în conflict -, însă niciuna dintre părţile aflate în mod direct în război nu a fost invitată să participe.
Pe de altă parte, forţe rebele siriene au început să evacueze miercuri un cartier din oraşul Homs (centru), în cadrul unui acord cu forţele regimului sirian, a anunţat un ONG.
Regimul al-Assad şi rebelii au ajuns săptămâna trecută la un acord în vederea evacuării forţelor opoziţiei din uultima zonă asupra căreia deţinea controlul în oraşul Homs. În total, aproximativ 3.200 de luptători urmează să părăsească, împreună cu familiile, zone aflate sub controlul rebelilor.
Aplicarea acordului ar putea să dureze până la două luni, afirmă autorităţile, citate de AFP. El urmează să conducă la încetarea bombardamentelor şi asedierii de către armată a cartierului al-Waer din acest oraş, cunoscut şi sub numele de „capitala revoluţiei”.
În schimb, camioane cu medicamente şi hrană urmează să fie trimise la al-Waer, după ce cartierul a fost asediat de trupe ale regimului timp de aproape doi ani.
Armistişiul a fost încheiat la o săptămână după ce rebelii au început să evacueze Qudsayya, o suburbie de asemenea asediată a Damascului.
În mai 2014, o evacuare similară a avut loc – sub supervizarea ONU – din vechiul oraş Homs, după un asediu al forţelor guvernamentale şi bombardamente care au devastat întreaga regiune.
Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) a îndemnat marţi autorităţile din Iordania să permită unui număr de aproximativ 12.000 de persoane – care au fugit din calea războiului din Siria şi care sunt blocate la frontiera din nord-est – să intre în ţară. Iordania, o ţară cu resurse limitate, găzduieşte până la 1,4 milioane de refugiaţi sirieni, potrivit ONU.
Potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, 11 luptători SI – inclusiv un comandant – au fost ucişi în urma unor raiduri aeriene la Rakka – „capitala” grupării jihadiste.
Atacurile – efectuate de avioane provenind dintr-o ţară nespecificată – au ucis un copil-soldat din cadrul forţei cunoscute sub numele de „Leişorii califatului”, potrivit Observatorului. Comandantul SI a fost ucis în raiduri care au vizat cartierul Fardaous. Un atac similar a ucis duminică 32 de luptători SI în provincia Rakka, potrivit Observatorului.
Forţele Statului Islamic au preluat controlul asupra Rakka în ianuarie 2014.