28.3 C
București
vineri, 13 septembrie 2024
AcasăSpecialOpoziţia siriană acuză Moscova că încurajează regimul lui Bashar al-Assad să continue...

Opoziţia siriană acuză Moscova că încurajează regimul lui Bashar al-Assad să continue reprimarea

Opoziţia siriană a acuzat miercuri Rusia că încurajează regimul lui Bashar al-Assad să comită „crime sălbatice”, în urma criticilor Moscovei la adresa sancţiunilor diplomatice adoptate în Occident în semn de protest faţă de escaladarea violenţei în Siria, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Pe teren, reprimarea şi luptele dintre armată şi rebeli continuau, fiind ucise 39 de persoane, potrivit organizaţiei nonguvernamentale (ONG) Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, după o zi deosebit de sângeroasă, în care au fost ucise 98 de persoane, dintre care 13 executate sumar.

Înaintea unei reuniuni cu uşile închise a Consiliului de Securitate al ONU privind situaţia din Siria, ambasadorul german Peter Wittig şi-a exprimat dorinţa ca masacrul de la Hula „să deschidă ochii” unor aliaţi, ca Rusia şi China, ai regimului al-Assad, care reprimă o revoltă populară declanşată în martie 2011.

Ca represalii faţă de carnagiul de la Hula (centru), unde vineri şi sâmbătă au fost ucise 108 persoane, dintre care aproximativ 50 de copii, Japonia şi Turcia au urmat exemplul a numeroase ţări occidentale şi au anunţat expulzarea diplomaţilor sirieni aflaţi la post în capitalele lor.

Autorităţile siriene au răspuns dispunând expulzarea însărcinatei cu afaceri a Olandei, una dintre ultimii diplomaţi occidentali rămaşi la post la Damasc.

Rusia şi-a exprimat regretul faţă de măsura „contraproductivă” adoptată de occidentali, în opinia sa, „canale importante de influenţă asupra Guvernului sirian (…) fiind de-acum închise”.

Consiliul Naţional Sirian (CNS), principala coaliţie a opoziţiei, a criticat strategia Moscovei care, în opinia sa, „încurajează” regimul să „comită crime sălbatice”, şi a solicitat o rezoluţie ONU care să autorizeze recursul la forţă.

„O înţelegere internaţională în vederea plecării (preşedintelui sirian Bashar) al-Assad (de la putere) este singurul mijloc de salvare a planului Annan şi de găsire a unei soluţii politice, în lipsa căreia situaţia riscă să explodeze ameninţând toată regiunea”, a apreciat CNS.

Moscova a fost foarte criticată în ultimele luni pentru că a obstrucţionat Consiliul de Securitate să adopte rezoluţii de condamnare a regimului de la Damasc.

Preşedintele francez François Hollande, care îl primeşte vineri pe omologul său rus Vladimir Putin într-o vizită, şi-a anunţat ambiţia de a schimba poziţia rusă.

După o zi de la vizita sa în Siria, mediatorul internaţional Kofi Annan, aflat la originea unui plan de pace ignorat, a apreciat că „o intensificare a eforturilor internaţionale este necesară pentru (…) a pune capăt violenţelor”.

Cu scopul de a spori „presiunea economică asupra regimului” sirian, Statele Unite au anunţat că acţionează împreună cu Qatarul pentru a închide sistemul financiar al ţărilor lor unei bănci siriene Syria International Islamic Bank – în speranţa stopării „unei căi de evaziune financiară de prim ordin”.

Numeroase ţări, inclusiv Franţa, au relansat dezbaterea asupra unei intervenţii militare, condiţionând-o totodată de o undă verde din partea ONU – o condiţie viciată, deoarece Beijingul şi Moscova, care dispun de un drept de veto, şi-au reiterat opoziţia faţă de o asemenea operaţiune.

Luxemburgul a subliniat că „probabilitatea ca cele cinci puteri care dispun de un drept de veto să se înţeleagă asupra unei intervenţii militare este egală cu zero”. Pe de altă parte, Germania a anunţat că nu vede niciun motiv să se „speculeze asupra opţiunilor militare”.

În cursul reuniunii sale de miercuri, Consiliul de Securitate urma să evoce o eventuală suplimentare a numărului de observatori ONU de pe teren (aproximativ 300 în prezent), cu obiectivul de a încerca să pună în aplicare un armistiţiu intrat în vigoare pe 12 aprilie, în cadrul planului de pace Annan, dar care este încălcat zilnic.

Şeful observatorilor, generalul Robert Mood, s-a declarat „profund tulburat” de descoperirea a 13 cadavre marţi seara, la Deir Ezzor (est).

„Toate cadavrele aveau mâinile legate la spate, iar unii păreau că au fost ucişi cu un glonţ în cap de la mică distanţă”, afirmă generalul într-un comunicat, vorbind despre un act „groaznic”.

În aceeaşi provincie, un oleoduct a fost sabotat de către „un grup terorist”, provocând oprirea pompării petrolului, potrivit agenţiei oficiale Sana.

Annan l-a îndemnat marţi, la Damasc, pe al-Assad „să adopte măsuri curajoase acum”, subliniind că Siria se află într-un „moment de răscruce” după masacrul de la Hula.

Un oficial de rang înalt din cadrul ONU a declarat că are „suspiciuni puternice” cu privire la implicarea miliţiilor care susţin regimul în acest carnagiu.

Consiliul ONU al Drepturilor Omului se va reuni vineri într-o şedinţă specială cu privire la situaţia din Siria, unde violenţele s-au soldat, în peste 14 luni, cu 13.000 de morţi, majoritatea civili, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului cu sediul la Londra.

Cele mai citite

Pașii pentru a obține anularea parțială a datoriilor la ANAF 

Experți fiscali și contabili au explicat pentru Termene.ro care sunt etapele prin care o firmă sau o persoană poate beneficia de amnistia fiscală adoptată prin...

MAE condamnă atacul rus asupra unei nave comerciale cu cereale în Marea Neagră

Ministerul Afacerilor Externe a condamnat vehement atacul lansat de forțele armate ruse asupra unei nave comerciale care transporta cereale în Marea Neagră, incident petrecut...

Cristina Neagu își anunță retragerea din handbal: „Acesta va fi ultimul meu sezon pe teren”

Cristina Neagu, considerată cea mai mare handbalistă din istoria României și una dintre cele mai valoroase jucătoare la nivel internațional, a anunțat că sezonul...
Ultima oră
Pe aceeași temă