Strănepotul şefului apaş Geronimo a protestat joi împotriva utilizării numelui de cod „Geronimo” pentru operaţiunea militară americană care l-a eliminat pe Osama bin Laden, apreciind că această codificare constituie „o insultă şi o eroare”, scrie Agerpres.
„Iar botezarea unei operaţiuni pentru eliminarea sau capturarea lui Osama bin Laden cu numele lui Geronimo constituie o deturnare a istoriei care este infamantă pentru un şef amerindian şi un mare spirit uman”, s-a revoltat Harlyn Geronimo, fost combatant în Vietnam şi descendent al renumitului şef indian.
Harlyn Geronimo, al cărui tată a participat la debarcarea pe plaja Omaha în Normandia 1944, a cerut preşedintelui Barack Obama şi secretarului apărării Robert Gates să explice cum s-a putut da „o utilizare atât de nedemnă numelui străbunicului său”. El a solicitat chiar ca numele Geronimo să fie şters din documentele oficiale care relatează operaţiunea în Pakistan.
Mai multe organizaţii indiene au avut o reacţie similară în ultimele zile, protestând împotriva utilizării de către militari a numelui şefului apaş pentru a desemna o operaţiune care viza eliminarea „unui terorist ce a ucis mii de oameni”. Scrisoarea strănepotului lui Geronimo s-a adăugat listei mărturiilor cercetate joi în Congres în cadrul unei audieri în Comisia problemelor indiene având ca obiect „Stereotipii rasiste şi populaţiile autohtone„.
Şeful apaş Geronimo a decedat în 1909, la vârsta de 90 de ani, în Fort Sill, Oklahoma. În schimbul promisiunii nerespectate de autorităţi că poporul său va putea să revină pe pământul natal, Geronimo s-a predat armatei SUA în 1886 şi a fost încarcerat ca prizonier de război timp de 20 de ani.