Organizația Națiunilor Unite (ONU), a cerut prin vocea secretarului general Ban Ki-moon, efectuarea unei anchete internaționale în cazul avionului doborât joi în estul Ucrainei.
Ban Ki-moon a exprimat, în timpul unei declarații făcute la sediul ONU din New York, "sincere condoleanţe familiilor şi apropiaţilor victimelor, precum şi poporului din Malaysia", relatează Mediafax.
"Este clar că este necesară o anchetă internaţională completă şi transparentă", a afirmat Ban Ki-moon.
Acesta a declarat că este în contact cu Organizaţia internaţională a aviaţiei civile pentru a urmări evoluţia situaţiei în acest caz.
Consiliul de Securitate al ONU va organiza o reuniune de urgenţă, vineri, la New York, începând cu ora 10.00 (17.00 ora României) în legătură cu avionul de linie malaysian care s-a prăbuşit în estul Ucrainei, a anunţat joi preşedinţia Consiliului, deţinută de Rwanda.
Reuniunea, care va fi publică, a fost cerută de Marea Britanie, au anunţat anterior diplomaţii Consiliului, mai scrie sursa citată.
Avionul Boeing 777 al Malaysia Airlines, care a plecat din Amsterdam către Kuala Lumpur s-a prăbuşit joi în estul Ucrainei, într-o zonă controlată de separatiştii proruşi. Acesta a fost doborât de o rachetă sol-aer, dar originea acesteia rămâne în continuare nesigură, au anunţat oficiali americani.