E greu de crezut ca onoarea mai caracterizeaza vremurile pe care le traversam. Ironia face ca e mai bine asa. Judecata cinica, numai ca ne bucuram de efectele ei. Sa ne intoarcem in timp si sa revedem razboiul din fosta Iugoslavie. Tot felul de profeti de ocazie, in momentul in care au vazut ca acolo s-a spart buba si ca epicentrul, cum ar veni spus, se cheama Sarajevo, nu au intarziat sa puna in aplicare prastia unei analogii superficiale si sa declare ritos ca, asa cum primul razboi a inceput din acel loc, nu e exclus deci ca un eventual al treilea Weltkrieg sa isi aiba tot acolo originea. Ceea ce au uitat stimabilele Casandre e faptul ca in aproape o suta de ani spiritul timpului se schimba, se modifica, se altereaza. Razboiul din 1914 putea fi foarte bine evitat daca Rusia nu intra in conflict. Pana sa declare razboi Germaniei si Austro-Ungariei, tarul, nefericitul Nicolae al II-lea, a zabovit multa vreme si abia tarziu dupa-amiaza s-a decis sa semneze decretul de mobilizare.
Daca ar fi fost pragmatic, nu ar fi semnat, dar mai presus de pragmatism pentru oamenii acelor vremuri, prin care nu e vorba in vant ca circula sange albastru, era onoarea. Tarul Rusiei nu putea sa abandoneze Serbia intr-un moment crucial al existentei ei ca stat. Cel putin aceasta e explicatia oferita de un istoric de talia Barbarei Tuchman.
Ce s-a intamplat in 1999? Poate, in nebunia lui, Slobodan Milosevici spera ca Rusia va sari in apararea sa. S-o mai fi gandit, dupa ce aviatia NATO a bombardat ditamai ambasada chineza din Belgrad, ca nici Beijingul nu va sta cu mainile in san. Doar ca presedintele rus si primul secretar al PC Chinez nu au fost oameni de onoare. Aceasta, spre binele nostru si al intregii omeniri. Eltin, mai era atunci la putere, a judecat practic si realist. Nu merita Serbia, fie ea sora sfanta ortodoxa, sa se vare intr-o lupta din care nu numai ca ar fi iesit infranta, dar si cu tara ruinata pentru zeci de ani. Mai ales ca stia el ca va da in primire curand.
Analog, Chinei nu i-a pasat de propria ambasada si de ofensa astfel primita fiindca relatiile economice cu SUA erau mult prea importante ca sa fie "batute" de niste pagube colaterale.
Acum, in Georgia situatia s-a repetat, dar cu semn schimbat. Presedintele temerar, naiv, dar si fanfaron, Mihail Saakasvili, si-a inchipuit ca Bush isi va pune pielea in saramura pentru el. Bush a facut nitel circ cand i s-a sterpelit ceasul de la mana in baia de multime din Tbilisi, dar ceasul celalalt al pragmatismului neabatut ce caracterizeaza mentalitatea americana a continuat sa ticaie in folos personal, in folosul conationalilor sai si al intregii planete. Onoarea presupune victime, dezastre, tragedii. Dezonoarea musamalizeaza, adica trage musamaua peste sufletele dezamagite ale unora dintre noi, si nu curge o picatura de sange.
Cam asa functioneaza tandemul onoare-dezonoare si iata de ce Sarajevo de la sfarsitul secolului al XX-lea nu a putut fi acelasi cu Sarajevo de la inceputul aceluiasi secol. Dupa cum nici Georgia nu a putut fi buturuga mica in stare sa rastoarne carul mare.
In ecuatiile mari, cei mici nu mai pot reprezenta o necunoscuta fatala. Ei sunt striviti, umiliti, injositi. Peste rezistenta noastra din munti senilele indiferentei anglo-americane au trecut poate mai sangeros decat cizmele ocupantilor sovietici. Dupa cum, daca o fi adevarat ca Saddam nu a fost capturat in urma ofensivei americane, ci vandut pe munti de bani de unii dintre compatriotii sai, aceasta arata ca pana si in Islam dezonoarea e ca la ea acasa. De ce nu s-o fi gasit pana acum cineva care sa-l vanda pe Bin Laden? Daca o mai trai omul. Dar numai americanii stiu asta.
