Fiul fostului preşedinte moldovean Vladimir Voronin, Oleg Voronin, a dat Republica Moldova în judecată la CEDO, motivul invocat de acesta fiind încălcarea dreptului la un proces echitabil. Omul de afaceri a reclamat, de asemenea, că i-a fost încălcat dreptul la viaţă privată. Informaţia a fost confirmată de Vitalie Pârlog, reprezentantul lui Oleg Voronin la CEDO, relatează Publika.md consultată de NewsIn.
Fiul fostului preşedinte a solicitat examinarea cauzei în regim de urgenţă.
La 3 iunie, fiul fostului preşedinte Vladimir Voronin a fost citat la Inspectoratul fiscal pentru a fi audiat în legătură cu sursele sale de venit. Omul de afaceri nu s-a prezentat însă, la inspectorat ajungând doar reprezentantul acestuia. Motivul invocat a fost că Oleg Voronin se afla peste hotare. N umele omului de afaceri Oleg Voronin mai figurează într-un dosar de evaziune fiscală, instrumentat de Centrul Anticorupţie.
În urmă cu câteva săptămâni, ofiţeri de la Centrul Anticorupţie au percheziţionat sediile mai multor companii care se presupune că aparţin lui Oleg Voronin. La 24 februarie curent, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei a anunţat că a fost începută urmărirea penală pentru evaziune fiscală şi a spălăre de bani în legătură cu tranzacţiile de 66 de milioane de lei efectuate prin intermediul cardului bancar al lui Oleg Voronin, în timp ce veniturile declarate de acesta reprezintă doar 4 milioane de lei.
Într-un alt dosar, Oleg Voronin este acuzat că o firmă, care îi aparţine, a cumpărat două hectare de teren în centrul Chişinăului la un preţ mai mic decât preţul de piaţă.