4.4 C
București
duminică, 8 decembrie 2024
AcasăSpecialOil Terminal investeste 120 de milioane de dolari in infrastructura

Oil Terminal investeste 120 de milioane de dolari in infrastructura

Directorul societatii Oil Terminal, Mihai Lupu, a prezentat, ieri, raportul de activitate la un an de la preluarea functiei. In acest rastimp, societatea a inregistrat un profit net de doua ori mai mare decat cel prognozat si si-a consolidat pozitia extrem de importanta pe care o ocupa atat in peisajul economiei constantene, cat si nationale.

Inca de la preluarea mandatului, directorul general al Oil Terminal a impartit activitatea pe mai multe domenii. In ceea ce priveste latura economica, prima masura luata a vizat eficientizarea activitatii prin diminuarea cheltuielilor si prin alocarea banilor exact in domeniile unde era mai multa nevoie. „Astfel am reusit dublarea profitului realizat anul trecut fata de cel prognozat si aprobat in bugetul de venituri si cheltuieli al societatii pe 2005”, spune Mihai Lupu. Profitul net raportat de societate s-a cifrat la 69 de miliarde de lei vechi. O alta realizare este crearea centrelor de costuri, cu ajutorul carora s-a reusit o depasire de 117% a previziunilor bugetare aferente veniturilor.

Marketing cu fata umana

In ceea ce priveste domeniul comercial, activitatea de marketing a fost redimensionata pentru satisfactia clientilor. De asemenea, s-a incercat si s-a reusit o flexibilizare la cerintele acestora. Rezultatele concrete au constat in diminuarea timpilor de operare si in eliminarea asa-numitilor „timpi-morti”, ceea ce inseamna, implicit, o reducere a costurilor pentru firmele operatoare. S-a lucrat conform unei planificari foarte exacte, iar gradul de satisfactie al clientilor Oil Terminal tinde spre foarte bine. „Anul trecut nu ni s-a imputat niciun minut intarziere asupra navelor, deci Oil Terminal nu a prejudiciat companiile, ca atare nu a platit niciun fel de contrastalii”, a precizat Mihai Lupu. Cu alte cuvinte, toate firmele cu care lucreaza societatea au avut numai cuvinte de lauda la adresa ei. Acest lucru este cu atat mai important cu cat printre clientii Oil Terminal se numara mari procesatori si exportatori. Cifrele sunt edificatoare: 75% din productia de titei a Romaniei trece prin Oil Terminal, care o conditioneaza si o transfera catre Conpet spre a fi pompata la companii. De asemenea, toata productia de produse chimice care pleaca la export trece prin depozitele societatii constantene.

Piatra de incercare

„Din Oil Terminal nu s-a pompat un gram de titei fara a se plati taxele vamale si celelalte taxe aferente”, a spus Mihai Lupu, referindu-se la legalitatea tranzactiilor comerciale derulate de societate. Precizarea este cu atat mai importanta cu cat acum un an, la preluarea mandatului, societatea s-a confruntat cu o serie de procese. Unul dintre ele, care era aproape sa puna capat insasi existentei Oil Terminal, a fost cel cu Directia Vamilor, prin care societatea era chemata in instanta in solidar cu Rafo Onesti, pentru plata unei sume astronomice: 1.100 de miliarde de lei vechi. In cazul in care ar fi fost obligata sa plateasca, societatea constanteana ar fi intrat in faliment. „Am avut incredere in justitie, in avocatii care ne-au reprezentat, iar pe 29 decembrie, Curtea de Apel Constanta, cu deplin discernamant si absolut argumentat, ne-a dat castig de cauza”, a mai spus Mihai Lupu, adaugand ca acest proces a fost piatra de incercare a activitatii sale. In prezent, Oil Terminal nu este angrenata in niciun litigiu comercial.

Domeniul tehnic

In ceea ce priveste realizarile din domeniul tehnic, conducerea firmei constantene a punctat finalizarea pavilionului administrativ, „inima” de unde s-au elaborat proiectele si strategiile. Poate mai importanta este insa inlocuirea conductelor de transport, proces care continua si in prezent. Instalatiile de transport, care au o lungime totala de cinci kilometri, inregistreaza o uzura de pana la 30%, inlocuirea lor fiind prioritatea numarul unu a companiei. De asemenea, se are in vedere si inlocuirea instalatiilor de stocare. „Avem un plan foarte riguros de reabilitare, in primul rand, a conductelor care trec prin oras. Am investit aproximativ 20 de miliarde de lei in acest scop, in prezent executandu-se procesul tehnologic de mansonare cu polimeri in zona Km 4-5”, spune Mihai Lupu. Lucrarile erau necesare din cauza ca, de la bun inceput, proiectul a fost prost gandit: conductele au fost pur si simplu ingropate in pamant, fara sa fie protejate. In plus, traficul greu din zona a afectat si el siguranta conductelor. La toate acestea s-a adaugat plata unei taxe de 500 de milioane pentru folosirea utilajelor pe spatiul public, pentru 20 de zile. Protejarea mediului este insa cel mai important aspect din aceasta ecuatie.
Valoarea totala a fondurilor alocate pentru modernizari si investitii in 2005 a fost de 160,8 miliarde lei vechi, in timp ce pentru reparatii si intretinere au fost cheltuite 283,2 miliarde de lei.

Independenta energetica

O alta realizare este ca societatea constanteana a devenit independenta din punct de vedere al consumului energetic, prin achizitia unei noi centrale termice. In prezent, aceasta este in faza de montaj. Conducerea companiei spune ca, astfel, costul unui metru cub de abur produs in centrala proprie este la jumatate de pret fata de cel produs de CET. In plus, in aceasta perioada s-a lucrat si la reabilitarea cailor ferate uzinale, a rampelor, la eliminarea factorilor poluanti. De asemenea, s-a avut in vedere dotarea cu anumite echipamente care sa detecteze eventuale scurgeri de produse petroliere.

Experienta canadiana in probleme de mediu

Oil Terminal a obtinut autorizatia de mediu la sfarsitul anului trecut, dar societatea isi propune mult mai mult din acest punct de vedere. De altfel, interesul pentru mediu este extrem de important mai ales pentru ca societatea isi desfasoara activitatea in aceeasi locatie inca din 1898. Urme de poluare cu hidrocarburi au fost gasite inclusiv in panza freatica. „Sunt foarte multe cantitati de hidrocarburi si de produse chimice care, de-a lungul timpului, au generat mari probleme”, spune Mihai Lupu. Pentru a gasi solutii la aceasta problema, s-a apelat la specialisti din Canada. In perspectiva va fi alocat un buget pentru reabilitarea panzei freatice numai in zona de nord, pentru ca celelalte depozite nu se confrunta cu acest fenomen. Proiectul prevede si neutralizarea pamanturilor infestate cu hidrocarburi si produse chimice. Unele din cele mai mari firme canadiene din domeniu si-au exprimat deja disponibilitatea sa aduca in Constanta echipamente pentru foraj si pentru extractia hidrocarburilor. Exista deja un plan intocmit de catre partea straina care va fi supus aprobarii Consiliului de Administratie si Adunarii Generale a Actionarilor.

Microstatie de neutralizare

Printre celelalte planuri in ceea ce priveste mediul se numara construirea unei microstatii de neutralizare a produselor chimice si betonarea tuturor rampelor. In plus, societatea este parte consultanta pentru statia de epurare a apelor uzate si infestate. „Anul trecut nu ne-am confruntat cu mari poluari, numai cu poluari accidentale din panza freatica”, spune Mihai Lupu. Cele mai mari probleme au fost iarna trecuta, cand o parte din conducte au cedat, sub podul din Km 4-5 si in zona Minmetal, din cauza sarurilor si acizilor din mediul ambient. In prezent se lucreaza la inlocuirea tronsonului respectiv.

Furturile nu sunt tolerate

Directorul general al Oil Terminal a pus un mare accent pe constientizarea oamenilor la locul de munca. „Am mai spus-o si imi mentin si acum pozitia: sunt neiertator cu cei care prejudiciaza societatea sau au abateri la disciplina”, spune Mihai Lupu. Acesta precizeaza ca a desfacut contractul individual de munca a zece salariati pentru sustragere de produse petroliere. De asemenea, 24 de salariati au fost avertizati cu suspendare si retrogradare din functie pentru tentativa de sustragere de combustibil. Lupta impotriva coruptiei interne i-a afectat pe toti cei care au furat combustibil, indiferent de cantitate.

Salariati pregatiti

Societatea constanteana a organizat o serie de cursuri de specializare si training-uri pentru salariati. Ideea este o premiera pentru Oil Terminal si are la baza filosofia potrivit careia oamenii au nevoie de perfectionare. Cu alte cuvinte, este mai eficient sa iti ajuti salariatii decat sa le vanezi greselile. De asemenea, s-au organizat cursuri de comunicare intre sefi si salariati, pentru ca relatia dintre acestia sa fie cat mai productiva. Angajatii au fost bine motivati. Anul trecut, salariile au fost platite in totalitate, inclusiv diversele prime, ceea ce a facut ca venitul mediu brut la nivelul societatii sa se situeze la 22,1 milioane lei vechi. „Anul acesta am avut o alta abordare. Am creat o grila de salarizare, impusa in contractul colectiv de munca, prin care oamenii sa stie clar ce nivel de incadrare au si ce perspective li se ofera”, a spus Mihai Lupu.
Conducerea Oil Terminal mizeaza pe tineri. 32 de persoane care indeplineau conditiile de pensionare au primit salarii compensatorii si in locul lor au fost angajati prin concurs 29 de tineri. Politica de intinerire a salariatilor a debutat anul trecut, fiind practic impusa de faptul ca 400 de angajati din totalul de 1.300 au varsta cuprinsa intre 50 si 60 de ani. Disponibilizarile se fac pe cale naturala.

Dotari de ultima ora

Conducerea companiei a acordat o mare atentie si dotarii cu echipament de protectie si de lucru. In plus, angajatii beneficiaza de un dispensar si de un cabinet stomatologic moderne, unde, numai intr-o luna, s-au prezentat aproximativ 200 de persoane. Salariatii beneficiaza si de posibilitatea de a lua masa in cantina organizata din interiorul societatii, unde, la cele mai mici preturi din oras, beneficiaza de un meniu variat.

Program antipoluare

Prioritatea numarul unu a Oil Terminal este ecologizarea tuturor terenurilor poluate. Societatea mai are in plan implementarea unui sistem managerial integral IT si dezvoltarea de noi capacitati de stocare in depozitul sud. „In perspectiva, date fiind problemele cu care ne confruntam cu transportul de pe platformele nord in platforma sud si port, am luat hotararea sa construim alte capacitati care sa substituie capacitatile de stocare din nord. In aceasta privinta exista un master-plan care ne va permite sa construim rezervoare care vor prelua intreaga activitate a platformei din nordul orasului”, spune Mihai Lupu. Toata activitatea Oil Terminal se va realiza pe depozitele de pe platforma sud si din port, cel mai tarziu in anul 2012.
De asemenea, in planurile companiei constantene intra si modernizarea de dane, de brate de incarcare si de alte echipamente implicate in activitatea de zi cu zi.

Parteneriate pe termen lung

In acest an, compania are in vedere sa realizeze investitii din surse proprii si din surse atrase. Modalitatea preferata de conducere este organizarea unor licitatii cu produse la cheie. „Am discutat cu foarte multe fonduri de investitii, care au fost foarte interesate sa lucreze cu noi”, spune Mihai Lupu. Acesta a adaugat ca proiectele pe care le vizeaza pentru dezvoltarea de capacitati – si nu numai – insumeaza aproximativ 120 de milioane de dolari. Oil Terminal poate sa asigure intre 20 si 25 de milioane de dolari din fonduri proprii. „Vrem sa realizam proiecte pe termen mediu si lung, in care firmele care castiga licitatia sa ofere inclusiv proiectarea, executia si autofinantarea”, a conchis Mihai Lupu.

Cele mai citite

Industriile din Europa se pregătesc pentru un nou șoc al prețului gazelor

Prețurile la gaze sunt la cel mai ridicat nivel din ultimul an, iar analiștii prevăd că vor crește în continuare Industriile aflate în dificultate din...

Coreea de Sud: Președintele promite demisia sub presiunea partidului și a străzii, după o săptămână de haos politic

Președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol va demisiona, cedând presiunii exercitate de propriul partid, Partidul Poporului (PPP), după o serie de evenimente politice tensionate, inclusiv...

AUR organizează un „moment de reculegere” la secțiile de votare după anularea alegerilor prezidențiale

Liderul AUR, George Simion, a anunțat că membrii și simpatizanții formațiunii vor merge duminică, în număr restrâns, la secțiile de votare, unde vor pune...
Ultima oră
Pe aceeași temă