9.6 C
București
vineri, 5 decembrie 2025
AcasăSpecialOgrăzeanu, atleta de aur a Constanței

Ogrăzeanu, atleta de aur a Constanței

Deși s-a aflat la primul concurs oficial al anului, a terminat prima la 100 de metri.

Superbul Cluj Arena a fost gazda ediţiei a 59-a a Internaţionalelor de Atletism ale României, iar prestaţia sportivilor constănţeni prezenţi la eveniment a fost una peste medie. Cinci medalii, dintre care una de aur, a fost zestrea adunată de Andreea Ogrăzeanu şi compania, vedeta lotului constănţean aflându-se la primul concurs al anului. Ca bonus, pe lângă medalii, delegaţia constănţeană s-a întors acasă şi cu un bilet de Campionat Mondial în buzunaruil junioarei Andreea Jaqline Timofei, sportivă cu un progres senzaţional în ultimul an.

Cea mai bună performanţă din concurs a reuşit-o, deja clasic, Andreea Ogrăzeanu, care, deşi s-a aflat la primul concurs oficial al anului, a terminat prima la 100 de metri, dar a spus apoi pas la 200 de metri. Din păcate, sprintera junioară Nicoleta Zăvelcă nu a luat startul nici ea în cele două probe, acuzând o accidentare la talpă.

Altfel, Andreea Grecu a fost singura sportivă cu două medalii, atleta de 20 de ani de la CS Farul terminând a treia la 200 şi la 100 de metri liber, cu rezultate foarte bune. La 1.500 de metri, Claudia Bobocea a pierdut, incredibil, aurul pentru doar trei sutimi de secundă, iar la triplusalt, Adrian Adel Dăianu a fost al patrulea, la 18 centimetri de podium, Cristi Boboc (locul 7) şi Vlad Dragomir (8), având, de asemenea, evoluţii meritorii. Şi aici, absenţa lui Valentin Scanghel şi abandonul lui David Spiridon au fost dezamăgiri pentru Constanţa, dar cei doi sunt tineri şi au tot viitorul înainte. La 110 metri garduri, Cornel Bănănău a fost al patrulea, iar la triplusalt feminin Cristina Bujina a luat bronzul cu o săritură foarte bună de 13,90 metri. De remarcat că la triplusalt şi la lungime, o altă sportivă care concurează, de obicei, pentru CS Farul, Cristina Sandu, a terminat a doua în ambele probe, dar medaliile vor intra în palmaresul clubului CSM Bucureşti.

Timofei, în drum spre Campionatul Mondial

Printre medalii, remarcabilă a fost însă evoluţia junioarei Andreea Jaqline Timofei, de la LPS Constanţa. Aceasta a terminat a cincea la 400 metri garduri (a treia între românce) cu un nou record personal, 60:28 secunde, şi, cel mai important, a trecut de limita baremului pentru calificarea la Campionatul Mondial din iulie, unde s-a calificat deja şi Andreea Lefcenco (LPS/CS Farul). Pentru eleva Niculina Chiricuţă, prestaţiile din acest sezon au fost extraordinare, puştoaica reuşind să îşi îmbunătăţească recordurile personale în absolut toate probele la care a participat individual. Cu principalul obiectiv al sezonului deja realizat, acum se poate concentra pe etapele finale ale Campionatelor Naţionale, unde speră să ia cât mai multe medalii.

Cele mai citite

VIDEO. Miniștrii Apărării din Marea Britanie și Norvegia semnează un acord de apărare

Marea Britanie și Norvegia au anunțat joi un nou pact de apărare, care prevede operarea comună a unei flote de nave de război pentru...

Scandal uriaș după transferul lui Andre Duarte la FCSB! Ujpest acuză rezilierea ilegală și amenință cu instanța

Fundașul portughez este acuzat că a părăsit clubul maghiar fără acord, provocând „daune financiare semnificative”.Transferul lui Andre Duarte (28 de ani) la FCSB a...

Premier League i-a refuzat lui Florian Wirtz primul gol la Liverpool! Autogolul lui Mukiele a salvat campioana de la o nouă înfrângere

Liverpool a obținut doar o remiză cu Sunderland, scor 1-1, iar debutul pe tabelă al germanului Wirtz a fost anulat de o decizie oficială.Liverpool...
Ultima oră
Pe aceeași temă