Serviciile secrete vor fi demilitarizate, iar ofiterii vor deveni functionari publici cu statut special, au decis senatorii din Comisia de aparare.
Parlamentarii au convenit asupra demilitarizarii serviciilor cu ocazia dezbaterilor asupra pachetului de legi privind siguranta nationala, dar nu au putut ajunge la consens si in ceea ce priveste Comunitatea Nationala de Informatii. "Am finalizat Legea privind statutul ofiterilor de informatii. Este important in primul rand pentru ca am reglementat din punct de vedere legal o formula prin care ofiterii de informatii devin functionari publici cu statut special", a precizat presedintele Comisiei senatoriale de aparare, social-democratul Cristian Diaconescu. Potrivit acestuia, pierderea gradelor militare si primirea, in schimb, a unora civile ar armoniza regimul de functionare a serviciilor romanesti cu standardele si criteriile existente in celelalte state membre ale UE si NATO.
Senatorii mai au de dezbatut si de gasit o formula unanim acceptata pentru legile care privesc organizarea si functionarea SRI, respectiv SIE. Totodata, textul legii-cadru referitoare la siguranta nationala a fost convenit in proportie de 80%, in conditiile in care urmeaza a se discuta oportunitatea infiintarii unei singure comisii parlamentare care sa controleze activitatea SRI si SIE sau mentinerea actualului sistem, cu doua comisii separate.