13.2 C
București
joi, 10 octombrie 2024
AcasăSpecialOficial guvernamental: Aproape 100 de spitale româneşti nu ar trece testul septic

Oficial guvernamental: Aproape 100 de spitale româneşti nu ar trece testul septic

Doar 15 – maxim 20 dintre cele 450 de spitale româneşti s-ar putea acredita, dacă procesul s-ar face conform normelor europene, spune Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România, într-un articol prezentat de ziarul Gândul, citat de Agerpres.

 

Ca să treacă testul european, spitalele noastre ar trebui să investească sume uriaşe, pe care însă nu le au.

Consilierul ministrului Sănătăţii, Molnar Geza, preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, dă şi un procent: maxim 80% dintre spitale ar trece testul septic, dacă se mai pun la punct cu respectarea normelor legale.

Cifre menite să dea fiori. Iar altora septicemii, aşa cum este cazul tinerelor care se luptă pentru viaţa lor, în urma unor manopere medicale banale efectuate la spitalul CF2, citim în articolul din ziarul Gândul.

Prim-solista Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” Amelia Antoniu (36 de ani) şi Alice Roxana Preda (35 de ani) au fost duse de la Spitalul CF 2 la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), marţea trecută, în stare foarte gravă, cu probleme respiratorii, după ce au făcut şoc septic în urma unor intervenţii chirurgicale minore în spitalul CF 2.

Alice Roxana Preda fusese supusă luni unei intervenţii de serclaj, la scurt timp după ce artistei Amelia Antoniu i s-a făcut o cauterizare a colului uterin.

La scurt timp după intervenţiile banale, cele două femei au intrat în şoc septic. De sâmbătă, starea Ameliei este staţionară, „un pic spre bine”, îndrăzneşte să spere familia.

Fata a respirat cinci ore cu plămânul ei, dar ulterior a fost reconectată la aparate şi a reuşit să comunice cu soţul şi mama ei, dar şi cu medicii prin scris.

După demiterea managerului CF 2, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a cerut un control la toate cele 16 spitale din sistemul căilor ferate, pe care le administrează ministerul, verificările urmând să înceapă de luni.

Cele mai citite

Fost primar trimis în judecată pentru că a încasat salarii de zece ori mai mari

Raul Bocșe, fostul primar al comunei Câmpani, din județul Bihor, a fost trimis în judecată de DNA, pentru abuz în serviciu. Acesta este acuzat...

Primul român care a reușit performanța de a urca toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri

Alpinistul Adrian Laza, un inginer silvic de 61 de ani din Piatra Neamț, a devenit primul român care a reușit performanța extraordinară de a...

Copilărie furată: una din opt fete suferă agresiuni sexuale până la 18 ani, conform UNICEF

Analiza UNICEF arată că violența sexuală depășește granițele geografice, culturale și economice Peste 370 de milioane de fete și femei sau una din opt din...
Ultima oră
Pe aceeași temă