Investitorii au subscris 76,96% din acţiunile Transelectrica (TEL) scoase la vânzare, nivelul minim de la care oferta se încheie cu succes, iar subscrierile micilor investitori au depăşit tranşa alocată lor cu aproape 20%, relatează Mediafax.
În primele ore ale şedinţei bursiere de marţi, au fost plasate ordine pentru 21,75% din ofertă, astfel că subscrierile acopereau 76,96% din titlurile vizate în operaţiune cu un sfert de oră înainte de ora 13:00.
Oferta prin care statul vrea să vândă 15% din acţiunile Transelectrica a început pe 14 martie şi se va încheia marţi, la ora 17:00.
Valoarea ordinelor plasate a ajuns la aproape 128 milioane lei (29,3 milioane euro).
Cele mai mari subscrieri au fost realizate vineri, când au fost plasate ordine pentru 31,58% din pachetul scos la vânzare.
Subscrierile au fost realizate la preţuri care au atins minimul şi maximul din ofertă, respectiv 14,9 lei şi 19,2 lei. Cele mai multe acţiuni au fost subscrise pe tranşa investitorilor mari, la nivelul minim al ofertei, de 14,9 lei/titlu.
Preţul de execuţie va fi stabilit în urma însumării tuturor ordinelor de cumpărare în ordinea descrescătoare a preţului până se ajunge ca ofertele investitorilor să echivaleze cu numărul total al acţiunilor scoase la vânzare de către stat. Preţul de execuţie va fi anunţat joi.
Investitorii mari au subscris 65% din acţiunile din ofertă, iar micii investitori au plasat ordine pentru 11,9% din titluri. Subscrierilor marilor investitori au cumulat 107,7 milioane lei (24,7 milioane euro), iar pe tranşa micilor investitori ordinele au fost în valoare de 20,1 milioane lei (4,6 milioane euro). Subscrierile investitorilor mari reprezintă 72,23% din titlurile de pe tranşa lor, iar în cazul micilor investitori cererea a depăşit oferta cu aproape 20%.
Pentru investitorii instituţionali sunt alocate 90% din titlurile scoase la vânzare, iar micii investitori au o tranşă de 10%. Dacă o tranşă este insuficient subscrisă, iar cealaltă suprasubscrisă, atunci acţiunile rămase dintr-o tranşă vor fi alocate către cealaltă. Tranşa investitorilor mari este destinată celor care subscriu de minim 500.000 de lei, iar cea pentru micii investitori este alocată pentru subscrierile de sub 500.000 de lei.
Calculat la preţul minim cerut de stat pachetul scos la vânzare este evaluat la 163,8 milioane lei (37,6 milioane euro), iar raportat la cotaţia maximă valoarea este de 211,1 milioane lei (48,4 milioane euro).
Subscrierile sunt realizate prin sistemul Bursei de Valori Bucureşti, astfel că investitorii pot cunoaşte volumul subscrierilor şi preţurile la care acestea au fost realizate.
Ministerul Economiei deţine 73,68% din titlurile Transelectrica, iar Fondul Proprietatea are o participaţie de 13,49%. Un pachet de 12,81% din titluri este deţinut de alţi acţionari. Compania este listată la Bursă din 2006.