Preşedintele american Barack Obama şi premierul rus Vladimir Putin sunt consideraţi cei mai influenţi politicieni din lume, potrivit unui sondaj realizat de Harris Interactive Service pentru postul de televiziune France 24 şi Radio France Internationale în cinci ţări din Europa şi în Statele Unite, relatează NewsIn.
82% dintre cei intervievaţi au apreciat că preşedintele SUA este cel mai influent politician din lume, urmat de Vladimir Putin, cu 62%. Preşedintele rus Dmitri Medvedev a primit 42% în sondajul celor mai influenţi lideri din lume.
Premierul britanic Gordon Brown nu se regăseşte în primele poziţii în clasamentul celor mai influenţi politicieni, fiind depăşit de cancelarul german Angela Merkel, cu aproximativ 62% şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy – 57%.
Potrivit sondajului, preşedintele Barack Obama ocupă primul loc şi în ceea ce priveşte popularitatea, cu 77% dintre opiniile favorabile exprimate de persoanele intervievate. Liderul spirtual al Tibetului, Dalai Lama, ocupă locul doi în clasament, cu 75%, fiind urmat de secretarul de stat american Hillary Clinton, cu 54%.
Cancelarul german Angela Merkel se situează pe locul patru în acest sondaj, cu 54%, fiind urmată de omologul său francez, Nicolas Sarkozy, a cărui popularitate este apreciată de numai 37% dintre cei intervievaţi. De altfel, liderul de la Paris are probleme cu popularitatea şi în Franţa, unde, potrivit unui sondaj dat publicităţii de cotidianul Liberation, 62% dintre francezi au o opinie negativă despre şeful statului.
În plus, 66% dintre francezi consideră că cei trei ani de preşedinţie ai lui Nicolas Sarkozy au fost un „eşec”, arată sondajul publicat de Liberation.