22.9 C
București
marți, 23 iulie 2024
AcasăSpecialObama îşi sărbătoreşte ziua de naştere

Obama îşi sărbătoreşte ziua de naştere

Barack Obama, născut la 4 august 1961, împlineşte miercuri 49 de ani şi chiar dacă de când e preşedinte i-au apărut multe fire de păr alb, purtătorul său de cuvânt spune că este în formă şi că îi place foarte mult ceea ce face la Casa Albă.

 

Preşedintele este în formă deşi are multe probleme de rezolvat. „Fără nicio îndoială, deciziile pe care le ia, de a trimite tineri şi tinere pe front sau de a lupta cu cea mai gravă catastrofă economică ce loveşte ţara noastră de la Marea Depresiune încoace, reprezintă uriaşe presiuni fizice şi mentale” exercitate asupra preşedintelui, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Robert Gibbs, într-o conferinţă de presă citată de Realitatea.net. „Dar cred că iubeşte cu adevărat” ceea ce face, a adăugat Gibbs, dând asigurări că liderul american este „în plină formă”.

Însă, din cauza părului alb, ”preşedintele va trebui să se tundă mai des”, a glumit purtătorul de cuvânt.

Rata de popularitate a primului preşedinte de culoare pe care îl au Statele Unite a căzut drastic faţă de momentul venirii sale la Casa Albă, în ianuarie 2009, situându-se în jurul a 45 de procente. În comparaţie, preşedintele George W. Bush se bucura, în cel de-al doilea său an ca preşedinte, de o popularitate de 71%. Bill Clinton sau Jimmy Carter, alţi preşedinţi democraţi, aveau însă în acelaşi moment al mandatului rate de popularitate şi mai scăzute: 43% şi respectiv 39%, potrivit unui sondaj Gallup, citat de BBC.

De ziua sa, Obama merge miercuri acasă, în Illinois, statul care l-a propulsat în cariera politică, unde va vizita o fabrică a grupului Ford, la Chicago. Seara, va lua cina cu nişte prieteni şi va petrece noaptea în locuinţa familiei.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă