3.4 C
Bucharest
Thursday, 30 November 2023
HomeSpecialO statuetă de bronz, furată din Muzeul "George Enescu" din Capitală

O statuetă de bronz, furată din Muzeul “George Enescu” din Capitală

O statuetă din bronz platinat, de 60 de centimetri înălţime, care a fost realizată de Emile Picault şi oferită lui George Enescu de către Orchestra Ministerului Instrucţiunii Publice, a fost furată, luni, din sala nr. 1 a Muzeului Naţional “George Enescu”, au declarat pentru NewsIn surse oficiale.

Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a fost informat de furtul statuetei intitulate “Pro Musica”, realizată de sculptorul francez Emile Picault (1839-1915), însă ministerul nu a luat încă nicio măsură, spun sursele citate. Mai mult, spun aceleaşi surse, au fost luate măsuri pentru ca opinia publică să nu fie informată asupra furtului. În mod normal ministerul Culturii ar fi trebuit să demareze o anchetă administrativă prin care să fie elucidat cazul şi să fie găsită statuia, un bun de patrimoniu naţional.

Potrivit surselor, muzeul nu şi-a luat toate măsurile de precauţie şi sistemul de securitate al instituţiei este fragil. Angajaţii au declarat, sub protecţia anonimatului, că au fost ameninţaţi cu desfacerea contractului de munca dacă povestesc despre acest eveniment.

Camera de luat vederi a muzeului a înregistrat faptul că luni, în jurul orei 16.00, un bărbat străin s-a strecurat în instituţie pe uşa lăsată deschisă de portarul de serviciu, care nu se afla la post în momentul respectiv, spun aceleaşi surse. După câteva minute, bărbatul a ieşit purtând sub haina de pe umăr statueta sustrasă.

O altă statuetă realizată de Emile-Louis Picault , “Salvator Rosa”, a fost scoasă la licitaţie anul trecut de casa de licitaţii Artmark, valoarea acesteia fiind estimată la 9.000 de euro. Statueta nu a fost însă vândută.

Cele mai citite

Consulul general al României la Cernăuți a acordat diplome de excelență jurnaliștilor români de război

Consulul general al României la Cernăuţi, Irina-Loredana Stănculescu, le-a acordat, miercuri, în cadrul unei ceremonii cu prilejul Zilei Naţionale a României, diplome de excelenţă...
00:00:22

 Biden: Ostaticul israeliano-american a fost eliberat de Hamas

Președintele american Joe Biden a declarat miercuri (29 noiembrie) că ostaticul israeliano-american Liat Beinin a fost eliberat de Hamas după ce a fost răpit...
00:01:01

Poliția împotriva revoltei este atacată pe fondul evacuării unui grup de „ocupanți ilegali de clădiri” din Barcelona

Ofițerii au evacuat joi (30 noiembrie) un grup de „ocupanți ilegali” din două clădiri din Barcelona, din oraș, care erau ocupate de câțiva ani,...
Ultima oră
Pe aceeași temă