Circulaţia pe DN 12A Miercurea Ciuc – Comăneşti, în zona localităţii harghitene Lunca de Sus, se desfăşoară, duminică, pe un singur fir, după ce o parte din carosabil s-a surpat, în urma ploilor, în timp ce traficul feroviar în zonă şi DN 11B Cozmeni – Târgu Secuiesc rămân închise, informează Mediafax.
Cătălin Romanescu, şeful Secţiei Drumuri Naţionale Harghita, a declarat că DN 11B Cozmeni – Târgu Secuiesc este în continuare închis din cauza apelor care se scurg de pe versanţi, mai multe porţiuni ale carosabilului, pe lungimi de până la un kilometru, fiind acoperite de apă, la limita dintre judeţele Harghita şi Covasna.
„DN 11B va fi redeschis abia după ce apele se vor retrage şi va înceta să mai plouă”, a spus Romanescu.
Pe DN 12 A Miercurea Ciuc – Comăneşti, în localitatea Lunca de Sus, în urma ploilor abundente din ultimele zile un sfert din lăţimea carosabilului s-a surpat pe o lungime de 40 de metri şi pe o adâncime de patru metri.
„Duminică dimineaţă pe DN 12A s-a produs o surpare pe o lăţime de aproximativ 25-30 de centimetri, existând pericolul surpării a jumătate din lăţimea drumului, care este fisurată puternic”, a spus agentul Marinel Ţepeluş de la Poliţia Lunca de Sus.
Pentru a se evita orice pericol, s-a luat măsura restricţionării traficului pe un singur fir, jumătatea impracticabilă a drumului fiind semnalizată cu indicatoare.
Circulaţia pe E 578, restricţionată sâmbătă seară pe un fir în localitatea Siculeni, din cauza apei care a acoperit carosabilul, se desfăşoară în condiţii normale. În ceea ce priveşte traficul feroviar, care sâmbătă seară a fost întrerupt din cauza a zeci de tone de bolovăniş aduse de torenţii formaţi pe versanţi în localitatea Lunca de Jos, acesta nu a fost reluat până la ora transmiterii acestei ştiri.
Zeci de angajaţi ai CFR încearcă să degajeze linia ferată cu ajutorul unei drezine cu excavator, dar şi manual, cu sape şi târnăcoape. Potrivit angajaţilor CFR, linia ferată este blocată de balast în trei porţiuni şi este posibil ca traficul feroviar să nu poată fi reluat în cursul zilei de duminică.
Reprezentantul Poliţiei Transporturi Feroviare Harghita, Alexandru Moldovan, a declarat că, din cauza liniei ferate afectate, duminică au fost anulate şapte trenuri, repectiv acceleratul Braşov-Suceava, trenurile personale Miercurea Ciuc – Comăneşti şi Comăneşti – Miercurea Ciuc, acceleratele Târgu Mureş – Galaţi şi Galaţi – Târgu Mureş, precum şi personalele Mărăşeşti – Miercurea Ciuc şi Miercurea Ciuc – Mărăşeşti.