In seara de 18 septembrie – seara alegerilor – cand devenise clar pentru toata lumea ca nici unul dintre cele doua partide mari ale Germaniei nu castigase alegerile, cancelarul (inca) in exercitiu, Gerhard Schroder, respingea categoric posibilitatea ca Angela Merkel sa ocupe Cancelaria: „Crede cineva dintre dumnevoastra sincer ca partidul meu va intra la negocieri cu doamna Merkel daca ea spune ca vrea sa devina cancelar?”, a intrebat Schroder, pe jumatate amuzat, asistenta.
Ieri, Angela Merkel a devenit cancelar al Germaniei, dar acest lucru nu s-a intamplat inainte sa se petreaca mai multe evenimente politice cruciale. Mai intai, Gerhard Schroder a fost trecut pe linie moarta, iar acum, dupa ce a anuntat ca renunta la fotoliul de parlamentar, a devenit doar o relicva in muzeul SPD. Al doilea pas a fost scurta lupta din cadrul CDU. Edmund Stoiber, bavarezul care se visa creierul Angelei Merkel din pozitia de viitor ministru al Economiei, a preferat sa abandoneze. In sfarsit, in SPD a izbucnit o scurta, dar apriga lupta pentru putere. Liderul partidului, Franz Muntefering, a fost nevoit sa demisioneze, iar in locul sau a fost ales Matthias Platzeck.
Cuplul Merkel-Platzeck este privit de analisti ca reprezentant al unei noi generatii politice care se impune la Berlin, dupa generatia postbelica Helmut Kohl-Helmut Schmidt, a carei sarcina a fost sa duca Germania in siguranta de-a lungul razboiului rece spre unificare, si generatia furioasa a lui '68, Gerhard Schroder-Joschka Fischer.
Ambii in varsta de 51 de ani, Merkel si Platzeck vin din fosta Germanie de Est. Ambii au un „background” stiintific si sunt de relativ putina vreme in politica. Trasatura care ii este atribuita cel mai des acestei noi generatii politice este pragmatismul. Cu mai putine angoase morale legate de trecutul nazist ca la prima generatie, cu mai putine obsesii revolutionare si antiamericane ca la cea de-a doua, generatia Merkel-Platzeck este aerul proaspat care bate pe holurile prafuite ale politicii germane.
