Acesta este titlul unui film de prin anii '60-'70 al lui Stanley Kramer, un film de mare succes, o comedie irezistibila cu Spencer Tracy in rolul principal, care a facut in Romania sali pline. Despre romanul talentatului prozator Bogdan Suceava, aparut cu ceva vreme in urma, „Venea din timp diez” (editura Polirom), se poate spune ca portretizeaza tot un fel de lume nebuna. Autorul matematician, care si-a inceput cariera academica tocmai peste ocean, in Statele Unite, are toate calitatile pentru a scrie o proza satirica nimicitoare, careia nu-i rezista nici un zeu ori idol. Din acest motiv autorul poate placea unei anumite categorii de oameni de cultura care, sceptici si relativizanti, stramba din nas de fiecare data cand aud cuvinte mari despre obarsia sacra a neamului romanesc, despre protoistoria noastra nobila, despre cate-n luna si stele. Fara indoiala, aceasta este o atitudine terapeutica pentru a combate excesele misticoid nationaliste favorizate cu ani in urma de literatura unui Pavel Corut sau Ion Tugui, fie-i tarana usoara! Bogdan Suceava era aproape un copil cand acesti doi autori faceau furori pe piata noastra de carte. Probabil nu i-a citit, probabil i s-a povestit despre ei. In orice caz el a bagat la cap, cum se spune, si si-a propus sa scrie un roman satiric, sarcastic, in care orice asemenea exces este nemilos vestejit.
Despre ce este vorba in carte? Despre o secta miraculoasa intemeiata tam-nesam de un oarecare Vespasian Moisa, personaj extrem de bizar, care s-a nascut avand tatuata pe piept harta Bucurestilor din Ferentari pana in Balta Alba. In scurt timp, el reuseste sa cucereasca numerosi adepti, care, tot in scurt timp, ajung sa-l divinizeze. Fara indoiala, citind paginile, gandurile se indreapta si spre puternica influenta pe care a avut-o in timpul mai din urma un personaj precum Gregorian Bivolaru. Numai ca Bogdan Suceava este un autor prea cerebral pentru a fi atras de partea sexuala a vietii. Lui ii convine sa sfichiuiasca, sa scrie cu o penita subtire si muscatoare si sa nu se inece in delicii carnale. Secta lui Vespasian Moisa ajunge populata de personaje stranii, cum ar fi un Sfantu Petru preocupat de ceea ce el numeste „materie angelica”, ale carei vibratii le depisteaza printr-un patefon urias, cu care se plimba din Piata Victoriei in Piata Romana si retur. Unul din mentorii sectei este si lingvistul Diaconescu, personaj de altminteri real, care a si scris lucrari despre istoria Daciei. Apar si femei cu moravuri indoielnice, trubaduri, dar nici o clipa autorul nu vrea sa exploateze gros realist acest material provenit din lumea boema. Evident, autoritatile se alerteaza. Serviciul Roman de Informatii intra in priza. Inca putin si tara nu va mai fi condusa de guvernul din Piata Victoriei, ci de alt guvern ad-hoc al oamenilor unui oarecare Darius, care crede in reincarnarea lui Stefan cel Mare. Nu are rost sa dezvalui finalul acestei palpitante povesti in care Bogdan Suceava pune la bataie tot talentul sau de narator satiric. Totusi, in finalul cartii, aproape fara sa vrei iti pui urmatoarea intrebare: Daca autorul persifleaza cu atata frenezie, nu cumva, in febra demitizarii, ar fi in stare sa traga dupa sine, pe langa impostura, cacealma si prostie, si lucrurile profunde, adevarata credinta, adevarata religie, adevaratii trimisi pentru mantuirea noastra? Cand, in urma cu aproape 30 de ani, citeam „Bunavestire” si ne confruntam cu relatia Grobei – Farca, in ciuda sarcasmului brebanian binecunoscut, niciodata nu am avut impresia ca romancierul vrea sa-si minimalizeze tema, ci ca din acea deriziune vrea sa desprinda un sens grav. Dupa lectura cartii lui Bogdan Suceava, dincolo de remarcabila ei fluenta si coerenta narativa, ai sentimentul ca lumea in care traim nu e doar nebuna, ci si neserioasa. Sau nebunia e de fapt o jalnica farsa. Oare aceasta sa fie miza romancierului?
