O femeie din Deva vrea să renunţe la copilul pe care l-a adoptat cu zece ani în urmă pentru că fetiţa e bolnavă de autism şi nu mai poate avea grijă de ea, informează Realitatea TV.
Femeia vrea să anuleze adopţia, dar legea nu e de partea ei. Potrivit legii adopţiilor, pe primul loc este pus interesul superior, absolut al copilului. Deocamdată, însă, autorităţile nu par să ştie care ar fi, exact, decizia care să apere acest interes superm al copilului! Adopţia s-a făcut în 1999, atunci când fetiţa avea un an şi jumătate şi era prezentată ca fiind perfect sănătoasă.
„Atunci am fost uşor revoltată că a fost singurul copil care mi-a fost prezentat, că n-am putut să aleg, normal că m-am îndrăgostit de ea, că era o scumpă”, povesteşte mama. N-a trecut mult timp, şi mama adoptivă şi-a dat seama că fetiţa are probleme de sănătate: „A fost destul de lungă perioada până să accepte pătuţ, să ne accepte pe noi, să accepte jucării. Trebuia să ai grija tot timpul să nu se mai legene, să nu se mai lovească”.
Femeia crede că a fost vorba de neglijenţă din partea medicilor care se ocupau de sănătatea copiilor din centru.
„Prin urmărirea elementelor de bază, dacă ridică mânuţele, prinde obiecte, se ridică în funduleţ. Mi se pare imposibil să nu observe, eu am încercat să observ, imposbil ca un specialist să nu vadă aşa ceva, ori a fost neglijenţă”, spune mama adoptivă.
Purtătoarea de cuvânt a DGASPC Hunedoara spune că nu poate comenta declaraţiile mamei adoptive.
Femeia a primit actele medicale ale fetiţei la 10 ani după adopţie printr-o decizie judecatorească. Expertizele medicale au arătat că fetiţa are autism şi retard mintal grav. În acest moment, fetita este internată într-un centru de plasament pentru copii cu dizabilităţi.
Directia pentru Protecţia copilului se opune anulării adopţiei, motiv pentru care între mama adoptiva şi instituţie se derulează acum un proces aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara.