O femeie în vârstă de 30 de ani din localitatea mehedinţeană Balta a fost înjunghiată mortal cu un cuţit, miercuri dimineaţă, de către concubinul său, care a încercat apoi să se sinucidă, relatează Mediafax.
Crima a avut loc în casa femeii, din localitatea Balta, unde aceasta locuia împreună cu copilul pe care îl avea cu concubinul ei, cei doi despărţindu-se în urmă cu aproximativ o lună, când bărbatul a plecat de acasă.
Miercuri dimineaţă, bărbatul, în vârstă de 43 de ani, a mers la locuinţa femeii, au început să se certe, iar la un moment dat acesta a luat un cuţit şi şi-a înjunghiat fosta concubină.
Citeşte şi: Primul român condamnat pe viaţă, după noul Cod Penal, pentru omorârea unui copil
Potrivit anchetatorilor, după ce a fost înjunghiată femeia a încercat să ceară ajutor şi a ieşit în faţa casei, unde a decedat la scurt timp.
Conform surselor citate, după ce a realizat ce a făcut bărbatul a mers în beciul casei, unde a încercat să se sinucidă cu acelaşi cuţit.
Localnicii care au văzut-o pe femeia decedată au sunat la 112, iar la faţa locului au ajuns un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Mehedinţi şi mai multe echipaje de poliţie şi procuror al Parchetului Tribunalului Mehedinţi.
Echipajul de la ambulanţă a constatat decesul femeii şi i-a acordat îngrijiri medicale bărbatului, care a suferit mai multe leziuni la gât. Acesta a fost preluat apoi de ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin.
Bărbatul este tatăl copilului în vârstă de 15 ani care în octombrie 2013 a fost lovit mortal de o maşină pe trecerea de pietoni din faţa Grupului Şcolar din Halânga.
El mai are alţi doi copii dintr-o altă căsătorie, precum şi un copil cu femeia decedată.