Fotograful român Emanuel Tânjală a expus o serie de lucrări la Academia de Artă din Lynchburg, SUA, în cadrul unei expoziţii personale, intitulate „Mâini”.
În opinia lui Emanuel Tânjală, mâinile sunt o ceremonie aparte, o adevărată religie şi pot vorbi singure despre viaţa unui om.
„Ne folosim de mâini pentru a învăţa să mergem. Ne ajutăm de mâini ca să ne putem înălţa de la pământ. Ne folosim de mâini să construim viaţa aşa cum ne-ar plăcea nouă. Creem forme din lut, compunem muzică, desenăm lumea tot cu mâinile noastre, construim case şi ne mângâiem copiii. Mâinile sunt uneltele noastre: le folosim ca pe nişte vâsle cu care înaintăm în viaţă şi nimeni nu le cunoaşte limita uzurii. Am fotografiat mâini cu o fascinaţie aparte. Mai ales mâini trudite şi triste, dar şi mâini care mângâiau clapele unui pian sau tastatura unui computer. Mâinile se închină la Creator, îmbrăţişează fiinţa iubită şi aplaudă muzica venită din sufletele lui Handel şi Mozart”.
Acestea sunt cuvintele care au prefaţat expoziţia fotografului român.
Galeria de mai sus conţine o serie de fotografii fascinante, realizate de către Emanuel Tânjală şi expuse la Academia de Artă din Lynchburg, Virginia, SUA. Daţi click pe fotografii pentru a le mări!
TOP 5 cele mai vizualizate galerii foto din luna noiembrie: