27 C
București
miercuri, 24 iulie 2024
AcasăSpecialNuntă mare în Pipera: Preşedintele Dinamo, Cristi Borcea, se căsătoreşte cu fotomodelul...

Nuntă mare în Pipera: Preşedintele Dinamo, Cristi Borcea, se căsătoreşte cu fotomodelul Alina Vidican

Preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, şi soţia sa, Alina Vidican, au ajuns, astăzi, la biserica Adormirea Maicii Domnului din Pipera, unde se vor cununa religios, naşii cuplului fiind finanţatorul stelist Gigi Becali şi soţia acestuia, Luminiţa, relatează Mediafax

Primii invitaţi la nuntă au sosit la biserică în jurul orei 16.30, ei fiind din partea miresei şi urând cuplului să fie fericit şi să aibă mulţi copii.

La intrarea în biserică a fost pus un covor roşu, acesta fiind încadrat de ornamente din flori: orhidee albe, hortensii albe şi trandafiri albi.

Mirii au sosit într-o limuzină Rolls-Royce de culoare albă, alături de naşi. Cristian Borcea este îmbrăcat într-un costum alb, cu papion roşu, iar mireasa poartă o rochie din dantelă şi broderii, cu panglici de organza, paiete, perle şi cristale. Voalul miresei are aproximativ doi metri.

Naşul Gigi Becali poartă un costum alb, iar naşa Luminiţa Becali are o rochie lila.

Sunt foarte mulţi agenţi de pază, plasaţi de o parte şi de alta a aleii, mai scrie Mediafax.

Evenimentul a suscitat un interes deosebit în rândul presei, cu peste 200 de jurnalişti prezenţi.

Conform presei mondene, pentru nunta cu Alina Vidican, mirele Cristian Borcea a cheltuit aproape un milion de euro, pentru aproape 600 de invitaţi. Valoarea verighetelor a fost de 80.000 de euro, pentru fiecare scaun pe care vor sta invitaţii s-au cheltuit 250 de euro, meniul fiind de 600 de euro. Invitaţii vor avea la dispoziţie 500 de sticle de şampanie Dom Perignon, valoarea totală a băuturilor urmând să fie de 150.000 de euro. Tortul miresei va avea doi metri şi va cântări 50 de kilograme.

Cristian Borcea şi Alina Vidican au o relaţie de aproximativ opt ani, pe care au oficializat-o în iunie, la puţin timp după ce oficialul dinamovist a divorţat de prima sa soţie, Mihaela, cu care a fost căsătorit 20 de ani şi cu care are trei copii.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă