30.6 C
București
luni, 22 iulie 2024
AcasăSpecialNumeroase echipaje de poliţie pe A1, A2 şi DN 1, iar un...

Numeroase echipaje de poliţie pe A1, A2 şi DN 1, iar un elicopter va monitoriza traficul rutier

Poliţia Română informează că duminică peste 3.200 de poliţişti rutieri se vor afla în teren pentru asigurarea fluidizării circulaţiei pe Autostrada Bucureşti-Piteşti (A1), Autostrada Soarelui (A2) şi pe Valea Prahovei (DN 1), iar un elicopter al Ministerului de Interne va monitoriza traficul, relatează Mediafax.

Poliţia Rutieră acţioneză pe principalele artere rutiere pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi asigurarea fluenţei traficului, poliţiştii recomândând conducătorilor de vehicule să circule permanent cu viteză adaptată condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană, iar pentru un plus de siguranţă, se impune mărirea distanţei în mers între vehicule.

Acţiunile ce vor fi derulate în trafic de către poliţiştii rutieri vor avea, în principal, un caracter preventiv, în scopul conştientizării conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie şi determinării acestora să adopte o conduită responsabilă şi preventivă în trafic.

Totodată, luni, începând cu ora 17.00, poliţiştii rutieri aflaţi pe autostrada A2 şi pe DN 1 vor fi sprijiniţi de un elicoper al Inspectoratului General de Aviaţie al MAI, care va monitoriza traficul şi va comunica in timp real echipajelor din teren eventualele probleme astfel încât acestea să fie remediate şi să fie asigurate fluenţa şi siguranţa traficului rutier.

Poliţiştii vor folosi aparatura video de supraveghere a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor. Astfel, în cadrul acţiunilor vor fi utilizate peste 400 de aparate radar, printre care şi sistemele de măsurare a vitezei de tip TRU-CAM, care măsoară viteza autovehiculelor prin sistemul undelor laser.

Totodată, participanţii la trafic vor fi informaţi permanent cu privire la valorile de trafic rutier şi eventualele rute ocolitoare prin intermediul Centrului Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Poliţia Română, prin intermediul Direcţiei Rutiere, recomandă conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelelor, să efectueze fiecare manevră doar după o temeinică asigurare şi să evite efectuarea depăşirilor care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat se dovedesc extrem de periculoase.

Poliţiştii recomandă conducătorilor de vehicule să circule cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.

Totodată, poliţiştii rutieri atrag atenţia asupra respectării regimului legal de viteză, întrucât viteza execesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.

Poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri. Atenţie deosebită necesită şi sistemul de ventilaţie-dezaburire a parbrizului şi luneta maşinii care trebuie să funcţioneze foarte bine.

Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.

Şi pietonilor li se recomandă să fie atenţi, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acesteia numai după ce sunt siguri că se poate face în condiţii de siguranţă.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă