6.3 C
București
vineri, 29 noiembrie 2024
AcasăSpecialNumele lui Traian Băsescu apare, din greşeală, într-un dosar deschis la Târgu...

Numele lui Traian Băsescu apare, din greşeală, într-un dosar deschis la Târgu Mureş

Fostul preşedinte Traian Băsescu figurează pe lista celor 11 intimaţi într-un dosar deschis de o companie din Târgul Mureş la Curtea de Apel Târgu Mureş. Mai mult, patronul firmei care a înregistrat plângerea a declarat că numele fostului preşedinte a apărut pe liste din greşeală, informează Agerpres.

Patronul firmei, Teodor Moga, a precizat că la mijloc este vorba de o eroare, explicând că nu are niciun motiv să se plângă împotriva lui, în dosarul deschis la Curtea de Apel.

„Figurează (printre intimaţi, n.r.) – o fi scos vreun procuror din eroare numele lui, eu nu-mi amintesc să îi fi scris numele, nici nu l-am pomenit în cei 10 ani, nici la biserică, nici în altă parte (…) Numai din greşeală de redactare a cuiva (apare numele fostului preşedinte, nr. ) că n-am nicio treabă cu el’, a mai spus el.

Curtea de Apel Târgu Mureş a amânat, luni, în Cameră de Consiliu, pentru data de 8 februarie, procesul în care fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, preşedintele CEC Bank, Radu Graţian Gheţea, primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, trei judecători din judeţul Mureş şi mai mulţi avocaţi din judeţul Cluj sunt intimaţi, într-un proces deschis de o companie din Târgu Mureş. 

Amânarea a fost solicitată chiar de către cel care a depus plângerea, care a cerut acordarea unui nou termen pentru angajarea unui apărător. 

La dosarul cauzei a fost depusă o întâmpinare din partea a doi avocaţi din Cluj-Napoca, precum şi din partea lui Traian Băsescu. 

Cei 11 intimaţi au fost citaţi la Curtea de Apel Târgu Mureş în dosarul numărul 1553/102/2015, care are la bază o plângere depusă de MTS Company împotriva soluţiilor de neurmărire penală şi netrimitere în judecată dată de Direcţia Naţională Anticorupţie în cazul unei sesizări de abuz în serviciu, care îi viza pe aceştia. 

Compania a depus iniţial plângerea la Tribunalul Mureş, însă instanţa şi-a declinat competenţa către Curtea de Apel Târgu Mureş, având în vedere că printre intimaţi se regăsesc avocaţi şi judecători. 

Cele mai citite

Cristian Tudor Popescu: ”Încă un vot pentru George Călinescu?”

Cristian Tudor Popescu despre alegerile prezidențiale: PSD, între orientarea pro-occidentală și tentația ceaușismului perpetuu ”Un lucru e bun în ce a făcut Ciolacu. A...

De la Chișinău la destinațiile cheie ale Moldovei

Moldova este o țară mică, dar plină de locuri fascinante care merită vizitate. De la Chișinău, capitala vibrantă a țării, există o rețea de...

Restricții majore de trafic în București și pe DN7 cu ocazia Zilei Naționale a României

Brigada Rutieră a Capitalei a anunțat o serie de restricții de trafic care vor fi impuse până pe 1 decembrie, pentru desfășurarea ceremoniilor dedicate...
Ultima oră
Pe aceeași temă