Stabilizarea in sondaje a lui Gigi Becali si a tentativei sale de partid produce ceva frisoane in media si in clasa politica. Insa, as paria salariul meu de editorialist pe salariul de ideolog al lui Dan Pavel ca tendinta de crestere a lui Becali e o bula de sapun care va rasufla pe masura ce va inceta sa mai fie o aparitie spectaculos-bizara si lumea se va obisnui cu el. Singurul atu al acestui nou pol politic este personalitatea lui Becali. Si de aici si principala sa slabiciune: totul depinde de lider. Nimic nu exista in afara sa. Poate sa scrie Dan Pavel biblioteci intregi de programe politico-ideologice, nimeni nu voteaza PNG pentru doctrina. Cum bine zicea Alin Teodorescu, tabloul de familie cu conducerea PNG pare o carpeta de perete cu un pasa inconjurat de eunuci. Ati vazut in filmele cu pinguini cum adultii regurgiteaza mancarea pentru puii pricajiti si fara pene. Cam asta este a doua imagine care imi vine in minte cand ma gandesc la PNG: o multime de pricajiti care asteapta sa manance din gusa sefului, sa le pice si lor ceva din averea celui mai bogat roman. Dar cu pinguini hamesiti si cu eunuci nu faci de o forta politica stabila si cu viitor. Un partid trebuie sa fie o masinarie politica ce functioneaza cu motoare proprii, nu doar in virtutea inertiei, intre doua suturi in fund si un pumn de bani de la seful cel mare. In ce priveste priza electorala a lui Becali, nici aici nu as fi catastrofist. El a ajuns un fel de bau-bau in spatiul public, concurand pe acest post cu Vadim Tudor. Cand ai ceva de rau de spus despre ceilalti politicieni, le arati sperietoarea Becali. Le spui ca vine Becali si ii matura de pe scena. Sa fim seriosi, potentialul sau de crestere este limitat. E adevarat ca procentul de incredere in Becali este mare, undeva la 30%. Cifra este descurajanta doar prin comparatie, pentru ca vine pe locul doi, dupa Basescu. Dar asta spune mai multe despre ceilalti politicieni, nu despre Becali. Ca la orice extremist, structura increderii in el ascunde ceva foarte important: structura neincrederii. Extremistii polarizeaza societatile. Sunt cei care au incredere in ei si e restul lumii, care nu ii suporta, care ar vota pe oricine altcineva. S-a vazut asta cu Vadim Tudor in 2000. In primul tur a obtinut 28%. Intre cele doua tururi, a mai crescut doar cu 4%. Dincolo de bazinul sau stabil, extremistul nu doar ca nu e votat, ci, dimpotriva, este respins. Lumea a votat cu Ion Iliescu numai ca sa nu iasa CVT. Sa comparam structura increderii in Becali cu increderea intr-un politician mainstream, cum i-ar spune americanii. Cam un sfert din populatie are incredere in Geoana. Ce se intampla cu celelalte trei sferturi? Pe unii ii scoate din sarite, dar celor mai multi le este indiferent. 30% au incredere in Becali. Ce se intampla cu restul de 70%? Majoritatea il respinge si s-ar mobiliza la vot impotriva sa daca ar fi cazul, asa cum s-a intamplat cu Vadim Tudor in 2000 sau cu Le Pen la trecutele alegeri prezidentiale franceze. A crede ca Becali va creste in continuare, pe principiul apocaliptic "vine, vine, calca totul in picioare" inseamna a desconsidera electoratul si bunul simt. Ce se va intampla cu el? Ce s-a intamplat si cu Vadim Tudor. Va ramane o forta marginala, liderul absolut al unui partid de adoratori si pomanagii, avand putere reala doar in masura in care politicienii seriosi il baga in seama. Avem acum doi Vadimi, care isi fura voturi unul celuilalt. Lumea se va obisnui cu Becali, el se va obisnui cu ideea ca Dumnezeu nu ii da mai mult de cateva procente si noi vom gasi alte motive sa ne speriem si sa anuntam moartea democratiei romanesti.
Cristian Ghinea, publicist
