Un incident recent a ținut din nou prima pagină a ziarelor. Un incident care a provocat extrem de multe reacții, dar a cărui autenticitate nu a fost dovedită. Să ne reamintim: la turneul de tenis de la Charleston, jucătoarea noastră, Irina Begu, a învins-o, după un meci aprig, pe jucătoarea franceză Caroline Garcia. Conform presei, franțuzoaica ar fi insultat-o pe Irina Begu, spunând: “Nu pot să cred că mă bate o țigancă împuțită”.
După apariția informației, difuzată copios în mediul virtual, au apărut reacțiile românilor care s-au simțit, pe bună dreptate, jigniți. Scandalul a durat puțin, oficialii tenisului au făcut o anchetă, jurnaliștii serioși au făcut și ei anchete și au stabilit că jucătoarea franceză nu a jignit pe nimeni, iar totul ar fi fost o invenție a unui internaut.
Problema pe care vreau să o ridic este legată, dincolo de adevărul sau neadevărul despre acest incident din sportul alb – un sport al eleganței și civilizației –, de percepția pe care o (mai) au occidentalii despre noi și despre faptul că și noi acceptăm de multe ori să fim tratați necorespunzător.
Incidente de acest fel au fost nenumărate, unele chiar la emisiuni de televiziune pe posturile din străinătate. Îmi amintesc cu neplăcere de un moment pe care l-am trăit eu însumi. Eram pe un aeroport internațional din Europa Occidentală (nu îi voi da numele), într-un grup mare de cercetători, profesori, medici neurochirurgi din mai multe țări ale lumii. Urma să ne îmbarcăm împreună în avion pentru a participa la un congres internațional de neurochirurgie. La vederea pașaportului meu românesc, vameșii și lucrătorii acelei linii aeriene parcă au intrat în fibrilație. Am fost singurul om din acel grup ale cărui bagaje au fost percheziționate cu minuțiozitate și cu care nu s-a vorbit deloc cu amabilitate. Desigur, am fost lăsat să îmi continui călătoria, dar de atunci, și sunt destui ani, nu am mai apelat la serviciile acelei linii aeriene niciodată.
Problema acestei percepții nu pleacă însă de la noi, oamenii obișnuiți, ci de la imaginea de ansamblu a țării noastre. Sigur, există infracționalitate, iar o dată cu deschiderea granițelor și plecarea la muncă a milioane de români au plecat în Occident și oameni de o calitate îndoielnică. Presa a relatat cu prioritate orice infracțiune comisă de vreun român peste hotare, pentru că astfel crește audiența. Dar pușcăriile din Italia, Germania sau Spania nu sunt pline de români, ci de… italieni, nemți sau spanioli.
Imaginea proastă a României însă o fac mai ales liderii politici. Pe de-o parte, DNA deschide dosar după dosar, pe de altă parte, tribunalele îi condamnă pe vinovații din casta puterii unul după altul. Anchetele de corupție se țin lanț. Parcă o încrengătură de mafioți a pus stăpânire pe România. Suntem în urmă la toate capitolele, de la autostrăzi la căi ferate, de la educație la sănătate. Am scris despre nesfârșitele și neînceputele reforme din domeniul sănătății de nenumărate ori. Am scris, și nu numai eu, despre exodul medicilor și al personalului medical, despre nepotism și interese în școlile medicale, despre politizarea sistemului de sănătate și abuzurile care decurg de aici. Am scris și reiau aici această temă – sistemul de sănătate trebuie reformat, așa cum trebuie reformate foarte multe lucruri în România.
Jucătoarea de tenis face cinste României. Problema este, cum spuneam, în altă parte și este mult mai gravă. De aici -decurge și reacția slabă a autorităților române, deși simplul statut de cetățean român ar impune o -atitudine fermă din partea -acestora.
În altă ordine de idei, asocierea cu minoritatea de etnie rromă nu ar trebui să fie sinonimă cu jignirea. Nu suntem singura țară în care trăiesc rromi – Serbia, Macedonia, Ungaria sau Bulgaria au și acestea comunități importante. Faptul că există o relație între nivelul de infracționalitate și etnie ține, din nou, de felul în care autoritățile au înțeles să sprijine dezvoltarea rromilor. Ei au fost mereu defavorizați. România este o țară mai mult decât tolerantă, dar programele destinate dezvoltării comunităților de rromi au fost și acestea viciate de felul defectuos al funcționării instituțiilor publice și politice.
Indiferent însă de situațiile concrete, este limpede faptul că avem un deficit de imagine, iar acest deficit este speculat împotriva noastră. Avem și succese foarte mari, dar știrile despre performanțele românilor – de acasă sau de oriunde din lume – sunt de multe ori ignorate. Nu suntem toți la fel, nu suntem toți infractori, avem valori de necontestat la nivel internațional. Și așa, cu bunele și relele noastre, cu siguranță nu suntem cetățeni second-hand. Iar când suntem discreditați, statul este obligat să ne apere.
