-1.5 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialNu schimbaţi Constituţia!

Nu schimbaţi Constituţia!

Până de curând, am făcut şi eu parte din tabăra acelora, destul de numeroşi, care cred că actuala Constituţie din 1991, revizuită în 2003, ar trebui serios modificată, ba chiar rescrisă aproape în totalitate. Mi-am schimbat părerea. Nu mai vreau schimbarea actualei Constituţii. Evenimentele din vara aceasta, ultimele declaraţii ale unor lideri politici de la putere, precum şi perspectivele probabile pentru rezultatul alegerilor din 9 decembrie mă îndeamnă la prudenţă maximă.

Asta nu înseamnă că aş nega deficienţele dovedite ale Constituţiei lui Iorgovan & Iliescu & Năstase, mai ales imprecizia cu care ea califică raporturile dintre preşedinte şi guvern sau alte imprecizii despre care au vorbit destui până acum. Dar chiar această imprecizie majoră, în condiţiile în care ne vom afla după 9 decembrie, ar putea fi un avantaj. Şi în orice caz, o eventuală precizare a respectivelor raporturi nu pare de bun augur. Iată, mai în detaliu, motivele care mă determină să mă tem de orice modificare constituţională în momentul de faţă.

Dacă va fi schimbată, Constituţia nouă va fi adoptată de viitorul parlament. Acesta va fi format, în majoritatea lui, din parlamentarii deja în funcţie, care candidează pentru un nou mandat. Calitatea acestora este discutabilă sub toate aspectele, aşa cum arată un recent studiu al Institutului de Politici Publice. Mulţi sunt urmăriţi penal sau suspectaţi de conflicte de interese. Peste 90 dintre ei şi-au schimbat în curs de 4 ani partidul în numele căruia au fost aleşi – unii dintre ei chiar de mai multe ori. Procentul de absenteism e foarte mare, el fiind uriaş chiar la preşedintele actual al Senatului, Crin Antonescu. Eficienţa parlamentului în adoptarea de legi proprii, nepropuse de guvern, a fost redusă. Specializarea parlamentarilor pe domenii precise a scăzut în raport cu legislatura anterioară. În acest caz, viitoarea Adunare Constituantă va fi formată dintr-o majoritate mediocră intelectual, profesional şi moral, dedicată unor interese nelegitime şi manipulabilă de liderii respectivi. Dacă aceştia din urmă ar fi totuşi devotaţi unui constituţionalism echilibrat şi modern, lucrurile încă nu ar sta prea rău. Dar, din păcate, lucrurile stau pe dos.

Liderii politici ai USL au dovedit prin fapte şi vorbe dispreţul lor pentru statul de drept şi ordinea constituţională. Ultima declaraţie a premierului Victor Ponta, făcută la Bratislava, sugerează dorinţa de a da parlamentului controlul asupra CSM şi Parchetului. (Primul ministru crede USL veşnic la putere, din câte se pare!) O asemenea prevedere este interzisă clar de actuala Constituţie şi violează însuşi principiul independenţei justiţiei.

Citeşte continuarea în Revista 22.

Cele mai citite

FCSB remiză albă cu Hoffenheim (0-0) și e foarte aproape de calificarea în faza eliminatorie a Europa League

FCSB a terminat la egalitate cu echipa germană Hoffenheim, 0-0, joi seara, pe Rhein-Neckar-Arena din Sinsheim, în etapa a şasea a competiţiei de fotbal...
Ultima oră
Pe aceeași temă