3.3 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024
AcasăSpecial"Nu ar trebui sa ne mai straduim atat sa scriem, totul e...

„Nu ar trebui sa ne mai straduim atat sa scriem, totul e aici, in ziar”

» Ce se poate face cu toate miscarile trupului dintr-o singura zi? Dar cu toate cuvintele rostite intr-o saptamana? Dar cu toate cuvintele si literele si numerele aparute in editia de vineri, 1 septembrie 2000, a "The New York Times"? Poezie.

» Kenneth Goldsmith chiar face poezie. "Sunt cel mai plicticos scriitor din lume", spune el, cu convingere, intr-un film realizat de Simon Maris ("Sucking on Words") si prezentat in ultima zi a Oslo Poesifestival 2007.

Oslo Poesifestival, aflat abia la a doua editie, a inceput pe 2 noiembrie si s-a incheiat pe 4, s-a tinut la Literaturhuset, un centru – primul de acest tip din Norvegia – deschis in urma cu nici o luna, pe 7 octombrie. Cladirea aflata chiar in centrul orasului gazduieste o librarie fabuloasa. Aici am vazut cea mai mare oferta de carte de poezie din orasele in care am fost anul acesta, de la poetii americani ai generatiei Beat, pana la poezie contemporana norvegiana, iar cartile sunt toate in jur de 15-20 de euro, un pret mic, credeti-ma, daca tinem cont ca suntem la Oslo, cea mai scumpa capitala europeana. Pe langa libraria, care se intinde pe doua etaje, este o braserie, sunt sali de spectacole si, foarte interesant, un etaj cu apartamente pentru scriitorii veniti din alte parti, care pot fi gazduiti aici.

Vedeta Festivalului de Poezie de la Oslo
Oslo Poesifestival a avut ca tema, anul acesta, poezia conceptuala, iar Kenneth Goldsmith a fost vedeta acestei editii. Poet si critic, realizator al unui radio-show, Goldsmith, in varsta de 47 de ani, este initiatorul website-ului ubu (www.ubu.com), o baza de date impresionanta, in care gasesti cam tot ce vrei din ce are legatura cu literatura, poezia in special: filme, inregistrari audio, interviuri. Pana in prezent, Goldsmith a scris noua carti, care se traduc in sute (sute!) de pagini de poezie despre el insusi.
Pentru Goldsmith, a scrie astazi poezie nu inseamna decat un singur lucru: a fi conceptual. "Nu trebuie sa-mi citesti cartea pentru a intelege despre ce e vorba. Trebuie doar sa stii conceptul", spune el, adaugand: "Informatia poate face din orice poet un poet unic".

"Asta nu e scriere, e transcriere"
Din punctul lui de vedere, dupa ’99, cand oamenii oricum nu mai citesc – el insusi spune despre alte carti: "Ma plictisesc de moarte, de cum incep sa citesc ma apuca somnul, dar le sunt atat de indatorat ca exista" –, "a fi, a face ceva nou nu mai e atat de interesant". Prin urmare, Goldsmith spune doar "Vreau sa las lucrurile asa cum sunt", iar literatura lui pare atat de neasteptata, chiar daca el nu face mai mult de a incalzi alte "supe".
"M-am intrebat daca asta, ce fac eu, inseamna sa scrii. si raspunsul e ca asta nu e scriere, e transcriere. In sensul a ceea ce spunea Kerouac: I’m not writing, I’m taping", comenteaza Goldsmith plecand de la "Day", o caramida de peste 500 de pagini in care a transcris fiecare cuvant, fiecare litera, fiecare cifra care a aparut in numarul din 1 septembrie 2000 al "The New York Times". "E cea mai grozava carte pe care am scris-o vreodata – spune acesta despre "Day" –, e cea mai interesanta carte din lume. Aici e totul. si ganditi-va ca in fiecare zi o astfel de carte este scrisa de sute de ori in jurul globului. Nu ar trebui sa ne mai straduim atat sa scriem, totul e aici, in ziar. Iti spun eu ca nu ai citit niciodata un ziar. Nici eu nu as fi facut-o daca nu as fi scris aceasta carte".

De la buletinele meteo la rapoartele de trafic
Nu numai ca e manierist, dar Goldsmith pare a scrie si cea mai inutila literatura din lume. Daca "Fridget", in care "am descris fiecare miscare facuta de trupul meu de la prima ora a zilei pana la culcare", "Soliloquy", in care a transcris toate cuvintele spuse timp de o saptamana, pentru ca "am vrut sa vad de fapt cat de mult vorbeste o persoana timp de o saptamana, se pot citi cu interes – de ce nu? – desi fiecare are peste 300 de pagini, "Day" si "The Weather" (Vremea) sunt practic ilizibile. In "The Weather", de exemplu, Goldsmith a transcris toate buletinele meteo transmise intr-un an de The New York Radio Station. Tot de aici, Goldsmith a preluat, pentru o alta carte ("Traffic"), toate rapoartele de trafic transmise din 10 in 10 minute. Kenneth Goldsmith poate ca este un falseur sau un "James Joyce al secolului XXI", asa cum a fost numit. Cert este ca, probabil, candva se va pune problema asa: poezia de dinainte si de dupa el.

Cele mai citite

Președintele Serbiei: Alegerea Kamalei Harris ar putea declanșa al Treilea Război Mondial

Aleksandar Vucic, a declarat clar că preferă ca republicanul Donald Trump să câştige alegerile prezidenţiale din SUA  Vucic l-a calificat pe actualul lider de la Casa...

Republicanii câștigă controlul în Senatul SUA

Nici unul dintre partide nu părea să aibă un avantaj clar în lupta pentru Camera Reprezentanților, pe care republicanii o controlează acum cu o...

Update: Luptă umăr la umăr: Donald Trump 246, iar Kamala Harris 182

Trump câștigă un stat-cheie, Carolina de Nord. Democrații sunt pe cale să piardă majoritatea în Senat Donald Trump a câștigat statul Carolina de Nord, sporindu-și...
Ultima oră
Pe aceeași temă