Afli ca esti evreu. Afli ca fratele imaginar pe care ti l-ai construit a existat deja, dar a murit la Auschwitz. Ca tatal tau s-ar putea sa-si fi impins sotia si copilul la moarte. Pentru ca era indragostit de cumnata sa, mama ta. Afli toate astea la 15 ani – este povestea reala a lui Philippe Grimbert, scriitor si psihanalist francez, si a romanului "Un secret", aparut recent si in limba romana.
» Bunicul dumneavoastra evreu a parasit Romania in urma represiunilor. Acum sunteti aici. Aveti sentimente fata de aceasta tara sau macar o vaga curiozitate?
— Bunicul a plecat din Romania probabil inainte de 1900 si cred ca in momentul acela erau astfel de represiuni, mai ales in armata. El trebuia sa-si satisfaca serviciul militar. Sunt curios fata de Romania, in nici un caz nu am resentimente, pentru ca atunci ar trebui sa urasc Franta, care era ingrozitoare si ea pentru evrei. Este o forma de curiozitate care e mai mare cu cat bunica-miu nu vorbea despre asta.
» Daca nu ati fi avut aceasta experienta ciudata de viata, tot autobiografic ati fi scris?
— Sigur as fi ales alt registru, mai ales ca scriitura, pentru ca acest aspect personal al cartii m-a obligat sa adopt un stil distant. Pericolul era sa fiu ori prea emotional, ori de a fi prea rece.
» Cum v-ati rezuma cartea "Un secret"?
— As spune ca e traiectoria unui secret, cum domina el un copil, il apasa, urmand un moment in care copilul il ia in posesie, apoi isi elibereaza parintii de acest secret si, finalmente, il foloseste ca un motor al propriei vieti.
» Este vorba de un adolescent care descopera, pe rand, ca de fapt este evreu, ca parintii lui au fost initial cumnati, ca prima sotie a tatalui si fratele ei, primul sot al mamei, au murit in lagare naziste, ca tatal a mai avut un baiat, care a murit alaturi de mama sa. Nu v-ati temut ca totul ar putea parea sarjat, neveridic?
— Scriind, uneori am simplificat si realitatea, pentru ca era mult mai putin veridica decat fictiunea, dar da, m-am temut.
» Fraza de debut a romanului dumneavoastra a fost apropiata de fraza cu care Proust isi incepea "In cautarea timpului pierdut". A fost intentionat?
— Nu m-am gandit la asta cand am scris, n-a fost o optiune voluntara, dar poate ca m-a influentat fara sa-mi dau seama, dar n-a fost voluntar.
"M-am facut psihanalist ca urmare a acestei povesti"
» Ca adolescent care a avut de tratat cu ceva traume, alegerea meseriei de psihanalist e un fel de vendetta? Va ajuta la scris skilurile de psihanalist?
— Desigur ca m-am facut psihanalist ca urmare a acestei povesti. Dar n-o vad ca pe o vendetta, pentru ca nu resimt acea manie care ar motiva aceasta formula. As putea spune mai degraba ca-s recunoscator acestei situatii, oricat de dificila a fost, pentru ca nevoia de a o intelege m-a condus catre aceasta meserie si catre succesul literar.
» Titlul initial al cartii trebuia sa fie "Cimitirul cainilor", dar editorul a ales, din motive comerciale, titlul "Un secret". Cat de usor ati cedat si care era semnificatia primului titlu?
— Primul titlu se potrivea mai bine cu prima versiune a manuscrisului, inainte de editare. "Cimitirul cainilor", in primul rand pentru ca ideea de a scrie cartea mi-a venit intr-un cimitir de caini, pentru ca un caine de plus starneste intregul proces de anamneza, apoi pentru ca moartea unui caine este evenimentul care provoaca discutia esentiala dintre fiu si tata. Primul manuscris era insa mult mai mare, iar a doua versiune, mai subtire, corespunde mult mai bine titlului actual. Este vorba de o versiune mult mai epurata, mai simpla, merge mai bine cu titlul asta clar, "Un secret". Pe de alta parte, aveam deja titlul asta ca rezerva si editorul meu francez s-a gandit ca titlul initial n-ar fi dat nici un chef de lectura cititorilor.
"Ma gandeam ca o sa scriu o carte pentru un public restrans si a ajuns best-seller"
» Sunteti castigator, printre altele, al Premiului Goncourt acordat de liceeni si celui al cititoarelor revistei "Elle". M-asteptam ca cititoarele "Elle" sa fie mai spre chick lit, "Bridget Jones" si tot restul. V-a surprins succesul in zona asta?
— Ce m-a uimit este Premiul Goncourt, cel de la "Elle" nu. Goncourt acordat de liceeni rezulta din lista mare pentru Goncourt. Liceenii voteaza ei o carte din acea lista. Acesta a devenit un premiu comparabil cu Goncourt-ul mare pentru ca se bazeaza pe votul unei categorii de cititori liberi, nu este susceptibil de jocuri de culise, mereu prezente in mediul literar francez. "Elle" nu m-a uimit, pentru ca in Franta 80 la suta din cititorii de roman sunt femei.
» Pe piata din Romania ce sperati?
— Cartea asta a fost mereu o surpriza pentru mine. Ma gandeam ca o sa scriu o carte pentru un public restrans si a ajuns best-seller. In Romania, dintr-un punct de vedere simbolic, ar fi frumos sa am succes pentru ca am ceva sange romanesc in vene.
» Cartea a beneficiat si de o ecranizare. Sunteti autorul scenariului?
— Nu, nu l-am facut eu, am avut incredere in regizorul Claude Miller si m-am gandit ca e cel mai bine sa-l faca el, sa fie filmul lui facut dupa cartea mea.
» La un moment dat, personajul (care sunteti dumneavoastra) isi manifesta dorinta de a reveni la grafia Grinberg a numelui, grafie pe care tatal o schimbase imediat dupa razboi, frantuzind-o. Ce v-a facut sa va razganditi? – imi cer scuze daca vi se pare ca va pun intrebari prea personale, dar avem de-a face cu o carte autobiografica, unde granita autor/narator e spulberata.
— Nici o problema, cartea e personala. Daca ma deranja, nu dadeam numele meu in carte. Cand eram tanar, m-am gandit sa revin la ortografie, totusi aceasta schimbare tine de poveste, de o istorie deja traita. E ca la o cicatrice, semnul accidentului. Daca o "repari", indepartezi orice urma a traumei. In momentul acela am simtit ca, simbolic, cartea este cea mai buna forma in care am putut interveni in aceasta istorie complicata. Mult mai puternica decat una administrativa.
Biografie
Philippe Grimbert este psihanalist si scriitor. Pe langa romanul "Un secret", a mai scris un alt roman, "La Petite robe de Paul", si trei eseuri.
Pentru "Un secret" a fost recompensat cu Premiul Goncourt acordat de liceeni (2004), premiul cititoarelor revistei "Elle" si Premiul Wizo. A mai fost nominalizat la Premiile Medicis, Femina si Goncourt.
El a venit in Romania pentru a-si lansa romanul "Un secret", aparut la Editura Trei.
In atentia cititoarelor "Elle"
Despre lagarele de exterminare, la un moccacino
In parcursul sau bucurestean, scriitorul Philippe Grimbert si-a lansat volumul "Un secret" o data cu deschiderea Clubului cititoarelor revistei "Elle". Intr-un local sic, pe sistemul cladire veche renovata si parfum de epoca (ditamai soba, stucaturi etc.), cititoarele au inceput sa-si faca aparitia in stoluri mici, de cate trei-patru exemplare scoase parca din "Ma dau in vant dupa cumparaturi" sau "Diavolul se imbraca de la Prada".
Un Auschwitz mai glossy
Pe masura ce mesele se umpleau de moccacino si apa plata cu lamaie, atmosfera a inceput sa se incinga, culminand cu aparitia autorului, venit de la o sesiune de autografe.
Sub privirile de caprioara care cauta valorile sufletului, s-a vorbit despre ororile lagarelor de exterminare din timpul celui de-al doilea razboi mondial, care constituie materia romanului francezului. Nu stiu de ce imi vine sa cred ca nu exista vorbitor mai nimerit decat Ovidiu simonca pentru aceasta ocazie. Doar el a fost in stare sa vorbeasca despre "memoria necesara", despre camerele de gazare si alte grozavii pentru a reusi cumva apoi sa faca legatura si cu publicul specific – daca va intrebati cum, opunand iubirea masacrului. si, cum iubirea este data de femei, gata si legatura. Fericit parca de ingeniozitatea sa, marturisindu-si dorinta de a nu incheia pe un ton pesimist, el a terminat triumfator, urandu-le tinerelor scoase din cutie sa fie iubite. Un gand bun, nu ai ce comenta.
Secretele si papusile Matrioska
Philippe Grimbert a inceput cu un captatio de care nu mai avea nevoie. Cum este scriitor, imediat a inceput sa faca o metafora larga despre cum secretele sunt ca papusile rusesti Matrioska – "Ultima nu se mai deschide si te lasa frustrat. Pentru mine ultima matrioska este bunicul meu si viata lui de aici, din Romania", a declarat Grimbert.
Referindu-se la autobiografismul "soap opera" (usor sarjat si neveridic pe alocuri), Grimbert a spus ca "toate personajele au existat, dar, ca sa le ofer consistenta, a trebuit sa fac apel la propriul imaginar pentru ca-mi lipseau elemente".
Evenimentul, la care au mai vorbit Mihaela Spineanu (redactor-sef adjunct al revistei "Elle"), Cristina Stoian de la Edipress si Vasile Dem. Zamfirescu, director general al Editurii Trei, s-a terminat fulminant cu tirul ucigator al intrebarilor formulate de cititoarele revistei "Elle". Probabil cea mai interesanta a fost exprimarea sperantei ca scriitorul va mai comite un roman.
