6.1 C
București
luni, 9 decembrie 2024
AcasăSpecialNoul Cod Fiscal, din ianuarie 2007

Noul Cod Fiscal, din ianuarie 2007

Proiectul de lege privind modificarea Codului Fiscal va fi inaintat Guvernului in prima saptamana din luna martie, iar ulterior va fi supus aprobarii Parlamentului. „Pentru a asigura stabilitate fiscala si predictibilitate, Guvernul a horarat sa modifice Codul in acest an, urmand ca actul normativ sa fie adoptat prin lege”, a declarat secretarul de stat in Ministerul Finantelor Publice Catalin Doica. Oficialul de la Finante a transmis un mesaj catre parlamentari privind termenul-limita la care discutiile pe marginea actului normativ sa fie incheiate. „Dorim ca si colegii din Parlament sa aiba discutii rapide. Speram sa avem sprijinul lor, astfel incat sa avem Codul Fiscal publicat in Monitorul Oficial cu cel putin sase luni inainte de intrarea in vigoare”, a spus Doica. Reprezentantul Finantelor a precizat ca singura modificare a legislatiei fiscale din acest an va viza doar nivelul accizelor, conform calendarului stabilit cu Uniunea Europeana.

Cele mai citite

Horaţiu Potra, reţinut pentru instigare publică şi nerespectarea regimului armelor

Întrebaţi despre o eventuală legătură între Horaţiu Potra şi Călin Georgescu, avocaţii consilierului au negat categoric existenţa unei conexiuni în acest dosar Horaţiu Potra, consilier...

Oracle finalizează în România o tranzacție globală de 28,3 miliarde de dolari

Aceasta este cea mai mare achiziție din istoria companiei americane Gigantul american Oracle, al doilea mare producător de software la nivel mondial după Microsoft, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă