10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialNou scandal la Ministerul Educaţiei. Acuzaţii serioase de plagiat împotriva lui Ioan...

Nou scandal la Ministerul Educaţiei. Acuzaţii serioase de plagiat împotriva lui Ioan Mang (vezi facsimile)

UPDATE. În cazul altor două articole semnate de Ministrul Educaţiei, Ioan Mang, există suspiciuni de plagiat. Potrivit contributors.ro, o serie de paragrafe din lucrări semnate de către Mang sunt copiate din studii ştiinţifice internaţionale. În acest fel, numărul articolelor cu probleme semnate de Ioan Mang a ajuns la patru.

Asupra lui Ioan Mang planează bănuieli serioase de plagiat. România liberă a identificat două articole publicate de Mang în care acesta reproduce pasaje, tabele preluate din texte mai vechi care aparţin altor autori.

La audierea în comisiile de specialitate ale Parlamentului, Ioan Mang, propus de Victor Ponta pentru funcţia de ministru al Educaţiei, a fost chestionat de un deputat în legătură cu activitatea profesională a acestuia. Ioan Mang este senator PSD, dar de profesie inginer în domeniul calculatoarelor, fiind şi profesor universitar la Universitatea Oradea.

Citeşte şi De ce nu răspunde ministrul Mang acuzaţiilor de plagiat?

Parlamentarul Doiniţa Chircu a vrut să ştie ce va face ministrul desemnat al Educaţiei în cazul în care se va dovedi că acesta ar fi plagiat o altă lucrare ştiinţifică. Mang a calificat intervenţia Doiniţei Chircu drept o încercare de a fi cât mai „acră” cu un reprezentant al USL, dar a recunoscut că „în momentul în care voi fi acuzat de plagiat, fiţi convinsă că mă retrag din orice funcţie publică”. Contactată de România Liberă, deputatat PDL nu a dat detalii legate de lucrarea care ar fi fost plagiată de Mang, dar a spus că a ridicat această întrebare în contextul în care „au existat unele semnale din mediul universitar potrivit căruia domnul Mang ar fi plagiat anumite lucrări.”

Două cazuri la indigo

În contextul acestor suspiciuni, România liberă a aflat că există într-adevăr o lucrare ştiinţifică numită (în limba engleză) „VHDL implementation of an error detection and correction module based on Hamming code” publicată de către Ioan Mang împreună cu Erica Mang şi cu Popescu Costantin de la Universitatea din Oradea în publicaţia „Journal of Computer Science and Control System” – o revistă ştiinţifică a Universităţii din Oradea – în numărul din 2 octombrie 2011.

2012/05/07//236755-01origcopie.jpg

Pasaje din lucrarea din 2004 a lui Simon Tam (facsimil stânga) au fost copiate în  lucrarea elaborată de Ioan Mang în 2011 (CLICK PE IMAGINE PENTRU A MĂRI)

2012/05/07//236757-02-.jpg

Pasaje din lucrarea din 2004 a lui Simon Tam (facsimil stânga) au fost copiate în  lucrarea elaborată de Ioan Mang  în 2011 (facsimil dreapta) (CLICK PE IMAGINE PENTRU A MĂRI)

2012/05/07//236758-04-.jpg

Pasaje din lucrarea din 2004 a lui Simon Tam (facsimil stânga) au fost copiate în lucrarea elaborată de Ioan Mang în 2011 (facsimil dreapta) (CLICK PE IMAGINE PENTRU A MĂRI)

Lucrarea are doar 3 pagini şi jumătate dar conţine mai multe pasaje (spre exemplu există o bucată integrală de trei sferturi de pagină), fraze şi grafice care sunt luate dintr-un articol ştiinţific mult mai vechi. Este vorba de „Single Error Correction and Double Error Detection” care a apărut sub semnătura lui Simon Tam la 1 septembrie 2004.
De asemenea, se regăsesc două planşe reproduse integral din lucrarea lui Simon Tam, din care doar în cazul uneia e precizată sursa. Cutuma în acest domeniu impune ca atunci când reproduci integral un desen/ tabel, etc trebuie să menţionezi explicit sursa sau să precizezi faptul că ai permisiunea autorului.

Deşi există numeroase propoziţii şi fraze identice, doar atunci când Ioan Mag oferă explicaţii în cazul reproducerii unei matrici mai există o trimitere clară la lucrarea lui Simon Tam, care este trecută şi la capitolul „reference” (referinţe).

O altă lucrare a lui Ioan Mang scrisă împreună cu Erica Mang şi Constantin Popescu-Rotoiu reproduce pasaje fără nici o menţionare a sursei. Este vorba de „Reconfigurable computing – a new paradigm”, apărută în Journal of Computer Science and Control Systems” în anul 2009. La punctul B al lucrării, Mang decrie o serie de şapte aplicaţii. Patru dintre acestea sunt copiate , cuvânt cu cuvânt – fără menţionarea sursei – dintr-o lucrare mai veche scrisă de Thomas Wollinger, Jorge Guajardo, Christog Paar numită„Security on FPGAs: State of the Art Implementations and Attacks” şi apărută în 2004.

Ce spune legea

Asociaţia Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară consideră că „indicarea unei lucrări în bibliografia generală a lucrării nu este o autorizare a preluării infor-maţiei din lucrare. Dacă preluarea este neautorizată în mod explicit, nu este delimitată în mod lipsit de echivoc şi nu este pusă în relaţie cu lucrarea de provenienţă, atunci plagiatul este prezent iar opera rezultată este una plagiată.”

Potrivit Legii Educaţiei, „se interzice ocuparea posturilor didactice şi de cercetare de către persoane dovedite că au plagiat. Se anulează automat concursul pentru un post didactic ocupat, indiferent când, de către o persoană dovedită că a plagiat.” Ioan Mang ne-a precizat aseară că nu poate fi vorba de plagiat, dar se va documenta şi ne va oferi un răspuns zilele următoare.

 

Cele mai citite

Ciolacu, despre o eventuală înlocuire a candidatului Cîrstoiu cu Negoiță. Ce a stabilit cu Ciucă

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a discutat cu liderul PNL, Nicolae Ciucă, şi au ajuns la concluzia că Robert Negoiţă este un candidat...

Liniile STB care duc la Arena Națională, modificate cu ocazia partidei FCSB – Rapid

În această sâmbătă, liniile 86, 90 și 143 vor funcționa pe trasee temporar modificate, informează Societatea de Transport București (STB). “Cu ocazia organizării meciului de...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă