Mai multe zone din nord-estul Statelor Unite sunt sub cod roșu de vreme rea, după ce o furtună estrem de puternică de zăpadă a dus la anularea a 6.800 de zboruri și la închiderea școlilor din mai multe zone, inclusiv în orașul New York, arată France Press.
Furtuna Stella, prognozată a fi cea mai cea mai puternică din această iarnă, a afectat o zonă întinsă din nord-estul Statelor Unite, printre cele mai afectate fiind oraşele New York, Boston, Washington sau Philadelphia.
Se estimează că în urma furtunii se vor depune până la 61 de centimetri de zăpadă în New York, iar vântul va băte cu peste 96 de kilometri la oră.
Peste 6.800 de zboruri au fost anulate, cele mai multe fiind pe aeroporturile din New York, Boston, Washington, Baltimore și Philadelphia.
Din cauza vremii nefavorabile au fost închise şcolile din New York, şi unele părţi din Connecticut, Massachusetts and Rhode Island, cât şi din Washington DC şi nordul Virginiei.
În oraşul New York, primarul Bill de Blasio a decretat stare de urgenţă încă de la finalul zilei de luni. Guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, a sfătuit populaţia să-şi facă provizii pentru mai multe zile şi să evite să iasă din locuinţe.