2.2 C
Bucharest
Friday, 1 December 2023
HomeSpecialNoii manageri MAPEI România: “Începem o etapă de creştere mai agresivă”

Noii manageri MAPEI România: “Începem o etapă de creştere mai agresivă”

Prin completarea noii sale echipe de management, MAPEI România şi-a încheiat prima etapă de dezvoltare de la intrarea pe piaţa românească, în 2006, şi este pregătită pentru începerea unui ciclu de creştere mai agresivă. “Dacă la nivel mondial MAPEI este recunoscut ca liderul incontestabil al pieţei de adezivi pentru placări ceramice şi piatră naturală, în România compania a avut până acum o prezenţă mai discretă. Împreună cu noii mei colegi, începem să schimbăm acest lucru, să devenim mult mai activi şi mai vizibili în piaţă, iar primele rezultate se vor vedea încă din acest an”, a comentat Florin Ciobanu, directorul general al MAPEI România.

Deşi niciunul nu a împlinit încă 40 de ani, membrii noii echipe de management cumulează o experienţă considerabilă în industria materialelor de construcţii.

Ciobanu, 38, a preluat conducerea MAPEI România în februarie 2014, după 13 ani petrecuţi alături de două dintre cele mai cunoscute companii din industrie, de asemenea filiale ale unor reputate companii internaţionale. Înainte de a accepta provocarea MAPEI, Florin Ciobanu a creat de la zero, dezvoltat şi impus pe piaţă, pe parcursul a şase ani, o nouă divizie a unei astfel de multinaţionale, efectiv o nouă afacere în portofoliul acelei firme.

Din noiembrie 2014, directorul de marketing al companiei este Silviu Minciu, unul dintre marketerii binecunoscuţi ai acestei industrii, cu o experienţă în domeniu de peste 15 ani. Realizările profesionale ale lui Minciu cuprind numeroase lansări de noi produse de succes, precum şi coordonarea unor campanii integrate de advertising şi comunicare ale uneia dintre cele mai mari multinaţionale active în industria materialelor de construcţii din România. 2

Triumviratul a fost completat în ianuarie 2015 de directorul financiar Ioana Cornea, posesoarea unei experienţe bogate în materie de management financiar, deopotrivă în companii multinaţionale şi locale, active în domenii dintre cele mai diverse, de la producţie de componente şi subansamble, la distribuţie, logistică şi transporturi.

Cei trei s-au alăturat echipei deja existente, compuse din George Beiu (Director Divizia Ceramică), George Ifrim (Director Divizia Produse Speciale), Marius Tisulescu (Director Divizia Aditivi pentru Betoane), Mihai Vîntu (Director Logistică) şi Ovidiu Badea (Director Tehnic).

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă