4.9 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialNoi detalii penale în dosarul „Corupție la CNI Coresi“

Noi detalii penale în dosarul „Corupție la CNI Coresi“

Procurorii DNA Craiova care anchetează afacerea ”Corupție la CNI Coresi”, așa cum este cunoscută în opinia publică, au primit noi detalii despre ceea ce sindicaliștii consideră că ar fi vânzarea frauduloasă a sediului Imprimeriei Oltenia din Craiova. Aceste detalii au fost oferite de președintele Uniunii Sindicatelor Tipografilor din România, Mircia Giurgiu.

”Faptul că a fost vândut sediul Imprimeriei «Oltenia» Craiova fără licitaţie atrage multe semne de întrebare, pe care le corelăm cu cele descrise mai jos. (…) Adunarea Generală a Creditorilor a decis pe 8 ianuarie 2014 structura Comitetului Creditorilor, compusă din: reprezentanții ANAF (din partea creditorilor bugetari), precum și reprezentanții Heidelberger Druckmaschinen Romania SRL și ai Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) – din partea creditorilor chirografari. Comitetul Creditorilor, în această componență, a aprobat (6 februarie 2014) cu majoritate de voturi vânzarea prin negociere directă a activului Imprimeria ­Oltenia, ­situată în cartierul 1 Mai (str. Dr. ­Nicolae Ionescu – Sisești nr. 21) din Craiova. Imobilul, constând în teren și clădiri (14.402 mp), a fost înstrăinat două luni mai târziu (18 aprilie 2014) către Dapo Euro Imob SRL Galați, contra sumei de 1.680.000 de euro, ­inclusiv TVA.

Raportat la suprafața vândută, rezultă un preț de 117 euro/mp. Interesant este că ANAF s-a opus vânzării activului prin negociere directă. (…) Despre vânzarea acestor active patrimoniale ale Companiei CNI Coresi SA s-a discutat şi anterior, în 2013, când s-a aprobat în Comitetul director vânzarea sediului din Craiova la un preţ evaluat de 3.024.646,8 euro. Dup[ intrarea în insolvență s-a decis vânzarea tuturor sediilor sucursalelor şi a sediului central şi relocarea aparentă a acestora. Dl director interimar şi administrator special Ilie Marius Bogdan nu a fost mulțumit de preţul de 3 milioane de euro pentru sediul Imprimeriei «Oltenia» Craiova (cu toate că piaţa imobiliară nu a avut fluctuații mari în perioada 2013-2014, astfel că evaluarea putea fi considerată valabilă inclusiv în 2014), a cerut mai multor societăţi să efectueze noi evaluări, comunicându-le că pe terenul Imprimeriei există o conductă de canalizare şi, astfel, acest aspect ar trebui să afecteze neapărat preţul cu aproximativ 500.000 euro.

Cele trei entităţi care au efectuat rapoarte de evaluare au stipulat sume cuprinse între 1,3 milioane euro şi 2,2 milioane euro. Evaluarea care a convenit făptuitorului Ilie Marius Bogdan şi Victrix Capital SPRL a fost în mod fraudulos cea mai scăzută, raportată de societatea City Property”, mai spun sindicaliștii în adresa lor către DNA. Ei cred că, de fapt, vânzarea Imprimeriei Craiova ar fi fost trucată cu bună știință și cer procurorilor să facă lumină în acest caz.

 

 

Cele mai citite

FCSB remiză albă cu Hoffenheim (0-0) și e foarte aproape de calificarea în faza eliminatorie a Europa League

FCSB a terminat la egalitate cu echipa germană Hoffenheim, 0-0, joi seara, pe Rhein-Neckar-Arena din Sinsheim, în etapa a şasea a competiţiei de fotbal...

ANM anunță prognoza meteo pentru sărbători și începutul anului 2025

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va evolua vremea în perioada sărbătorilor de iarnă și în primele săptămâni din 2025. Conform estimărilor realizate...

FCSB remiză albă cu Hoffenheim (0-0) și e foarte aproape de calificarea în faza eliminatorie a Europa League

FCSB a terminat la egalitate cu echipa germană Hoffenheim, 0-0, joi seara, pe Rhein-Neckar-Arena din Sinsheim, în etapa a şasea a competiţiei de fotbal...
Ultima oră
Pe aceeași temă