Criticul de film de la The New York Times, A.O. Scott, dedica in editia de duminica, 20 ianuarie, un amplu si documentat articol ideii de "noul val" al cinematografiei din Romania, arata Institutul Cultural Roman (ICR) de la New York.
Intitulat "New Wave on the Black Sea", articolul face referiri la intalnirile si discutiile pe care autorul le-a avut cu prilejul recentei sale vizite la Bucuresti.
Regizorii Cristian Mungiu, Cristi Puiu si Corneliu Porumboiu sunt mentionati alaturi de criticul de film Alex. Leo Serban. De asemenea, sunt introduse dialogurile cu profesorii si studentii de la UNATC si cu reprezentanti ai Centrului National al Cinematografiei.
Articolul face referire si la masa rotunda organizata de ICR New York cu prilejul Festivalului Filmului Romanesc "Romanian Cinema: The Golden Age".
Potrivit sursei citate, articolul este completat online de un montaj alcatuit din cinci videoclipuri ale filmelor 'Moartea domnului Lazarescu', regia Cristi Puiu, '4 luni, 3 saptamani si 2 zile' de Cristian Mungiu, 'Hartia va fi albastra' de Radu Muntean, 'A fost sau n-a fost?' de Corneliu Porumboiu, 'California Dreamin' (nesfarsit)' de Cristian Nemescu.
Scott comenteaza in 'off' aceste videoclipuri, considerand ca filmele selectate pot constitui "un mini-canon al cinematografiei romanesti din secolul al XXI-lea".
Initiativa acestui amplu material apartine redactiei The New York Times. La solicitarea lui A.O. Scott, ICR New York s-a implicat direct in organizarea vizitei criticului in Romania si in documentarea suplimentara a textului sau.
La 24 ianuarie, la sediul ICR New York, va avea loc o discutie cu participarea lui A.O. Scott si a altor critici de film americani, a unor distribuitori si directori de festivaluri. Cu acelasi prilej va fi prezentat in avanpremiera proiectul privind o retrospectiva a filmului romanesc la Lincoln Center, care va avea loc in perioada 17-25 aprilie.
A.O. Scott considera, acum doua saptamani, alaturi de colegul sau de la The New York Times, Manohla Dargis, ca filmul lui Cristian Mungiu '4, 3, 2' ar fi trebuit nominalizat la Oscar nu doar la o singura categorie, ci la sase categorii. In articolul "The Oscars: And the Nominees Should Be", aparut la 6 ianuarie, cei doi critici mentionau filmul '4, 3, 2', in optiunile lor pentru Oscar 2008, la cinci categorii din opt si nu doar in calitate de film strain. Sectiunile pe care le-au luat in calcul criticii de la prestigiosul cotidian au fost 'Cel mai bun film', 'Cel mai bun regizor', 'Cea mai buna actrita intr-un rol principal' (Anamaria Marinca), 'Cel mai bun actor intr-un rol secundar' (Vlad Ivanov), 'Cel mai bun scenariu original'. La categoria 'Cel mai bun scenariu original', criticul A.O. Scott nominaliza si filmul lui Corneliu Porumboiu, 'A fost sau n-a fost?'.
Cu toate acestea, '4, 3, 2', care a candidat doar in competitia pentru nominalizari la Oscar la categoria 'Cel mai bun film strain', nu a fost nominalizat de membrii Academiei Americane de Film. El a figurat insa, la aceeasi categorie, pe lista celor cinci productii nominalizate la Globul de Aur.