Vicepresedintele clubului Poli Timisoara, Emil Rosianu, a declarat ca este multumit de victoria, cu scorul de 1-0, din meciul cu Unirea Urziceni, insa este nemultumit de joc.
Tehnicianul Sorin Cartu considera ca important este faptul ca Poli Timisoara a invins, chiar daca poate nu a avut o evolutie spectaculoasa si si-ar fi dorit mai mult. Cartu a facut referire si la arbitrajele de care a avut parte echipa timisoreana, precizand ca nu a uitat arbitrajul lui Alexandru Tudor de la partida cu Otelul Galati, din etapa a VIII-a a Ligii I.
Tehnicianul crede ca arbitrajul a decazut mult in ultima perioada. „Sunt indignat, m-am tot uitat pe inregistrarea jocului de la Galati, este surprinzator cum un arbitru de talia lui Tudor, care are tot incidentul in fata la 10-12 metri, ia o decizie atat de importanta la solicitarea unui tusier, cand a vazut foarte bine faza si a dictat fault. Vad ca este o moda veche, care se aplica acum 6-7 ani, cand ierarhiile se faceau cu ajutorul arbitrilor si se stia ca, de exemplu, Corpodean este incoruptibil si atunci se apela la tusieri. Vad ca revine acea moda, iar arbitrii-asistenti devin din ce in ce mai importanti in stabilirea rezultatului jocului”, a spus Cartu. Antrenorul echipei timisorene considera ca ceea ce se intampla in arbitraj este un lucru periculos. „Muncim si muncim degeaba, este inadmisibil. Nu putem trece cu vederea modul in care am fost macinati la Galati. Am fost surprins de cum a arbitrat Tudor, eu il consideram cel mai bun arbitru din tara. Este insa un Tudor diferit ce cel pe care il stiu eu. Nu mai are frica lui Craciunescu. I-am reprosat si dupa meci asta. I-am mai spus si de partida Rapid-Sportul, cand a lasat sa-l calce in picioare pe Balan, un copil care nu mai joaca de sase luni, chiar sub ochii lui si fara sa ia atitudine”, a mai spus Cartu.
La meci a fost prezent si Gheorghe Chivorchian, caruia i s-a propus un post in conducerea gruparii banatene, actualul sef de la FCM Bacau spunand ca in curand va da un raspuns.