Liderii Federatiei Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor s-au adresat Guvernului cu un memoriu prin care reclama conditiile dificile din penitenciare si faptul ca angajatii lucreaza intr-un mediu neconform cu standardele europene. Sindicalistii considera ca toate aceste probleme sunt generate de subfinantarea Administratiei Nationale a Penitenciarelor. Conform bugetului aprobat pentru anul 2005, Administratia Nationala a Penitenciarelor a beneficiat de un procent de numai 38% din bugetul alocat Ministerului Justitiei, in conditiile in care numarul posturilor aprobate reprezinta mai mult de jumatate din totalul posturilor alocate la nivelul ministerului (HG 83/2005). In custodia Administratiei Nationale a Penitenciarelor se afla mai mult de 38 mii de persoane private de libertate.
„Aceasta diferenta nu numai ca s-a perpetuat, dar chiar s-a adancit, ajungandu-se ca la ultima rectificare de buget procentul alocat penitenciarelor sa fie la nivelul de numai 3,2% din totalul alocat Ministerului Justitiei. In conditiile in care bugetul acordat Administratiei Nationale a Penitenciarelor este mai mic an de an, s-a ajuns ca la nivelul anului 2005 sa avem un buget care sa reprezinte numai 60% din bugetul aprobat pentru anul 2002”, a declarat Giovanni Stere, presedintele FNSAP.