25.7 C
București
joi, 10 octombrie 2024
AcasăSpecialNegocierile cu functionarii publici, in impas

Negocierile cu functionarii publici, in impas

Functionarii publici nu au ajuns la o intelegere cu reprezentantii Ministerului Administratiei si Internelor privind modul de acordare a platilor compensatorii pentru functionarii publici disponibilizati. Sindicalistii au solicitat acordarea a 5 salarii compensatorii pentru toti functionarii publici, in timp ce partea guvernamentala a acceptat acordarea acestora doar pentru inaltii functionari publici. Liderii federatiilor de profil au parasit sala unde se desfasurau negocierile, acestea urmand sa fie reluate in a doua jumatate a saptamanii viitoare. La recenta intrunire, reprezentantii unei alte federatii importante, „Sed Lex”, au refuzat sa participe si au amenintat cu reluarea actiunilor de protest suspendate anul trecut, apreciind ca „jignitor modul in care au fost alocate resursele bugetare pentru cresterile salariale acordate in anul 2007, respectiv diferenta foarte mare intre fondurile alocate diferitelor categorii sociale (invatamant, sanatate, administratie etc.)”. Negocierile dintre principalele federatii sindicale ale functionarilor publici si guvernanti au inceput in noiembrie anul trecut si au ca principal scop elaborarea proiectului de lege privind salarizarea unica in sistemul bugetar.

Cele mai citite

Primul român care a reușit performanța de a urca toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri

Alpinistul Adrian Laza, un inginer silvic de 61 de ani din Piatra Neamț, a devenit primul român care a reușit performanța extraordinară de a...

Menținerea igienei și curățeniei interioare cu Sanito.ro

Într-o lume în care igiena și curățenia sunt esențiale, alegerea covorului potrivit poate face diferența între un mediu curat și unul predispus la murdărie...

Universitatea Bucureşti, cea mai bine clasată instituție din România în topul mondial Study Abroad Aide 2025

Universitatea Bucureşti s-a clasat pe locul 857 în clasamentul internațional Study Abroad Aide’s World University Rankings 2025, fiind cea mai bine poziționată instituție de...
Ultima oră
Pe aceeași temă