Concediile medicale trec la casele de asigurari
Incepand cu 1 ianuarie 2006 s-a infiintat cota de contributie pentru concedii si indemnizatii, destinata exclusiv finantarii cheltuielilor cu plata acestor drepturi, care este de 0,75%, aplicata fondului de salarii, sau, dupa caz, la drepturile reprezentand indemnizatia de somaj ori asupra veniturilor supuse impozitului pe venit. Acest fond se va achita la bugetul Fondului National unic de asigurari sociale de sanatate. Concediile medicale si indemnizatiile de asigurari de sanatate de care beneficiaza asiguratii ca urmare a platii acestei contributii sunt: concediile medicale si indemnizatiile pentru incapacitate temporara de munca; din cauza unor boli obisnuite sau accidente in afara muncii; concediile medicale si indemnizatiile pentru prevenirea imbolnavirilor si recuperarea capacitatii de munca, exclusiv pentru situatiile rezultate ca urmare a unor accidente de munca sau boli profesionale; concediile medicale si indemnizatiile pentru maternitate; concediile medicale si indemnizatiile de risc maternal. Persoanele juridice si fizice au obligatia sa calculeze si sa vireze Casei de Asigurari de Sanatate cota de contributie pentru concedii si indemnizatii.
Baremul pensiilor pentru gratuitati RATB
Multi dintre cititorii nostri vor sa stie care sunt baremurile pentru care li se accorda pensionarilor gratuitate sau reducere la permisele RATB. Asadar pensionarii cu pensii de pana la 380 de lei noi pot circula gratuit pe mijloacele de transport, indiferent de varsta. O alta categorie ce beneficiaza de gratuitate se refera la pensionarii cu varsta de peste 70 de ani, care, indiferent de valoarea pensiei, pot circula tot gratuit. Celelalte categorii de pensionari care au pensii mai mari de 380 de lei si nu au implinit varsta de 70 de ani au dreptul la abonamente reduse cu 50%.
Interdictii pentru brokeri
Din ce in ce mai multi tineri se orienteaza spre o profesie in domeniul bursei, domeniu relativ nou la noi. Pentru ei si nu numai am selectat din MO nr. 1.115/9.12.2005 definitia brokerului data in Legea privind bursele de marfuri, precum si ceea ce ii este interzis unui broker. Brokerii sunt persoane fizice aflate in relatii de munca exclusiv cu o societate de brokeraj privind negocierea ofertelor si efectuarea tranzactiilor pe piata la disponibil, pe piata mixta si incheierea contractelor pe piata creantelor. Ei sunt atestati de consiliul de administratie al bursei de marfuri pe baza promovarii examenului cursului de brokeri organizat de bursa de marfuri sau de organismele de formare profesionala recunoscute de aceasta. Brokerului ii este interzis: a) sa fie angajat, administrator sau cenzor/auditor la o alta societate de brokeraj, la o societate de servicii de investitii financiare sau institutie de credit ori sa detina participari de orice fel ar fi acestea la astfel de societati; b) sa negocieze oferte si sa efectueze tranzactii pe piata la disponibil in numele si pe contul lui, in mod direct ori prin persoane interpuse si/sau sa incheie contracte pe piata creantelor in numele si pe contul lui, in mod direct ori prin persoane interpuse; c) sa negocieze oferte pentru persoane juridice aflate in una dintre procedurile prevazute in Legea nr. 64/1995, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; d) sa negocieze oferte in mod discretionar fara acordul clientului; e) sa negocieze ofertele clientilor altfel decat in stricta conformitate cu instructiunile primite de la acestia.