32.6 C
București
joi, 19 iunie 2025
AcasăSpecialNave de război ruseşti au efectuat manevre cu muniţie reală în Mediterana

Nave de război ruseşti au efectuat manevre cu muniţie reală în Mediterana

O unitate navală interarme rusă de luptă, aflată într-o misiune de antrenament în Mediterana, a efectuat joi şi vineri exerciţii tactice cu muniţie reală, a anunţat Ministerul rus al Apărării, relatează RIA Novosti în pagina electronică de sâmbătă, citată de Mediafax.

Din această unitate fac parte trei nave de asalt de tip amfibie, două fregate din clasa Neustraşimi, un distrăgotor din clasa Udaloi şi două nave de susţinere din cadrul flotelor ruse Nordică, a Balticii şi Mării Negre, scrie Ria Novosti.

„În ultimele două zile (joi şi vineri), unitatea comună a efectuat exerciţii, inclusiv manevre de luptă cu artileria şi sistemele de rachete de la bord”, a anunţat ministerul vineri.

Navele de război urmează să se îndrepte spre baza navală de la Novorossiisk, în urma unui antrenament suplimentar în zona centrală a Mediteranei, programate pentru mai târziu, luna aceasta.

Contrar unor informaţii de presă, această unitate nu va ajunge la instalaţia rusă de aprovizionare şi mentenanţă din portul sirian Tartus, scrie RIA Novosti, fără să facă vreo precizare suplimentară.

Cele mai citite

Nico Williams, tot mai aproape de Barcelona: acord semnat până în 2031 și un salariu redus pentru a ajuta clubul

Barcelona a ajuns la un acord complet cu Nico Williams privind condițiile personale ale transferului, potrivit jurnalistului Fabrizio Romano. Extrema lui Athletic Bilbao a...

Israel și Iran se atacă a șasea noapte la rând, în timp ce Trump cere „capitularea fără condiții”

Situația de pe frontul din Orientul Mijlociu a fost însoțită de reacții dure, din partea liderului suprem iranian, Ali KhameneiTensiunile dintre Israel și Iran...

Numărul pensionarilor din România scade, pensia medie crește cu peste 20% față de anul trecut

În primul trimestru al anului 2025, România înregistra 4,9 milioane de pensionari, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).Este o scădere cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă