Câştigarea titlului mondial la handbal feminin de către Norvegia a determinat şi gazda turneului preolimpic din care face parte şi echipa României, aceasta urmând a fi vicecampioana mondială Franţa, relatează Mediafax.
Potrivit regulamentului, cele mai bune trei echipe de la CM din Brazilia, care nu sunt calificate la JO, vor găzdui turneele preolimpice din intervalul 25-27 mai 2012, la care vor participa 12 echipe naţionale, împărţite în trei grupe a câte patru. Primele două clasate vor obţine calificarea la JO de la Londra.
Naţionala României va evolua laturneul preolimpic din Franţa alături de proaspăta vicecampioană mondială, Japonia şi de una dintre Croaţia, Muntenegru sau Angola, aceasta urmând a fi stabilită după disputarea Campionatului Africii, în 20 ianuarie 2012. Dacă Angola va câştiga, se va califica direct la JO, adversara României urmând a fi Muntenegru, iar în caz contrar, Angola va juca la turneul din Franţa. Celelalte două turnee preolimpice vor fi găzduite de Danemarca şi Spania.
„A fost greu şi la Mondiale şi va fi greu şi la turneul preolimpic. Jucăm în Franţa, ele, noi şi Japonia, sunt echipe clare, mai vedem ce vine dintre Muntenegru şi Angola. Nu cred că am putea alege dintre acestea două, sunt destul de echilibrate şi, până la urmă, poate nu contează, pentru că noi, oricum trebuie să ne clasăm în preimel două locuri, dacă visăm la Jocurile Olimpice. Sau altfel spus, trebuie să ne vedem de grădina noastră”, a declarat antrenorul Radu Voina, pentru MEDIAFAX, după încheierea CM din Brazilia.
Antrenorul naţionalei României a făcut referiri şi la finala câştigată de Norvegia. „Norvegia şi Franţa au meritat să fie în finală. Le dădeam şanse de 50-50, dar se pare că accidentarea lui Pineau din semifinale a contat mai mult decât se credea. A fost un meci frumos, cu o maşină de handbal, mă refer la Norvegia, care a avut tot ce-i trebuie, de la portar la rezerve. De aceea apreciez jocul întregii echipe a Norvegiei, nu doar o jucătoare sau alta. Toată echipa m-a impresionat”, a încheiat Radu Voina.