Octavian Morariu, presedintele Comitetului Olimpic si Sportiv Roman, apreciaza ca doi sportivi din tara noastra pot ajunge in primele zece locuri la JO de la Torino, iar altii sunt capabili de surprize. „Suntem in fata unei participari consistente a Romaniei la Jocurile Olimpice de la Torino, este un numar important de sportivi, la foarte multe discipline”, a declarat Morariu.
El a mai mentionat: „Regretam, in mod evident, absenta unora dintre ei, in ultimul moment, doi sportivi au fost descalificati pentru ca reprezentantii Comitetului International Olimpic au ridicat baremul de participare, fara indoiala, din cauza faptului ca numarul de sportivi calificati era mai mare decat cel prevazut. Dar acestea sunt posibilitatile si potentialul nostru de astazi. Este deja un numar important de sportivi care merg la Torino, daca tinem seama ca nu avem o traditie foarte mare in sporturile de iarna”, a spus presedintele COSR.
In legatura cu sansele sportivilor nostri in competitie, Morariu a precizat: „Sunt in lotul Romaniei pentru JO de la Torino sportivi precum Gheorghe Chiper la patinaj, Eva Tofalvi la biatlon, care pot ocupa locuri intre primii zece la aceasta editie a Olimpiadei de Iarna. Pe de alta parte, pot aparea surprize din partea altor componenti ai lotului olimpic”.
In ceea ce priveste dezvoltarea in viitor a sporturilor de iarna si cresterea numarului de participanti din tara noastra la viitoarele JO de Iarna, Octavian Morariu a spus: „Se poate mari numarul de participanti, in viitor, la JO de Iarna, in masura in care problemele pe care le avem astazi in domeniul sporturilor de iarna incep sa fie rezolvate. Ma refer la infrastructura, in primul rand, nu neaparat la niste investitii foarte mari. Sunt posibile investitii minime pentru a avea doua-trei partii de schi alpin de calitate, pentru a le imbunatatii pe cele de biatlon si schi alpin. Daca ne gandim la investitii pentru bob si sanie, ele sunt foarte importante si probabil ca, pana cand vom avea capacitatea economica de a ajunge la o asemenea investitie, putem pregati sportivii cum se intampla acum, in competitii din strainatate. In afara infrastructurii, mai este in discutie si baza de selectie. Aici atingem un subiect care pentru mine este extrem de important. Este vorba de sportul in scoala”.