Aheii Lucian Isar, Florin Cîţu şi Daniel Zamfir luptă de ceva vreme cu Mugur Isărescu din cetatea Troiei. Ei, progresiştii fără un model constructivist, vor conducerea Băncii Naţionale. O acuză că e prea conservatoare. Lovesc asemenea indignaţilor cu portavocea şi pancarta. Înzestraţi cu vicleşug şi steag de luptă, par foarte puternici.
Între mit şi realitate e evident războiul de succesiune. Printre beligeranţi nu se arată nicio zeiţă a discordiei cu mărul de aur, pe care să scrie “celei mai frumoase”. În lupta de azi, cronicarii nu găsesc vreo Afrodită ieşită din spuma mării, doar pricăjite vedenii ale celor ce-ar fi putut fi. Nicio Elenă nu fuge în cetatea adversă cu Paris. Doar noul Ulise inventează calul troian. El stă în umbră. Face socoteli. E strateg. Dar cine e Ulise?
În Biroul Politic Naţional al PNL, spun sursele media, Florin Cîţu, la doar jumătate de an de la intrarea sa triumfală în Parlament, pentru o nouă viziune liberală îşi depune candidatura pentru postul vacant de viceguvernator al BNR. E ca o înfrângere în vis. Au loc dezbateri furtunoase. Lupte de spadă şi cuţit.
Tânărului senator i se reproşează că are interese oculte. Sigur, cele vizibile de pe Lună sunt diferenţele salariale. De la 6.000 lei, ca senator, la peste 46.000 ca viceguvernator. Şi cu acces la cifrul seifului. O creştere exponenţială. De rit sau de York? Grupul Alina Gorghiu se dă înfrânt pe această bătălie. Câştigă Eugen Nicolăescu, om de gardă veche, cu agendă cunoscută.
Şi pentru ca alţi rămaşi pe tuşă să nu fie nevricoşi, marea reuniune liberală, cu peste 180 de personalităţi de vârf, discută ore întregi despre sinecuri şi numiri pe posturi. Dacă tema deschisă de Cîţu pentru un vot de încredere stârneşte atâtea pasiuni, Ulise împarte cu dărnicie şi alte sinecuri: Sulfina Barbu, rămasă în afara Parlamentului, e propusă ca membru în Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS). E de notorietate parteneriatul său economic din SC KVB Economic SRL cu Silvian Ionescu, fostul ofiţer de Securitate. Mai în glumă, mai în serios, recomand, via WhatsApp, conducerii liberale să o atenţioneze pe noua numită să nu care cumva să-l confunde pe Ogoranu cu Ogăraru. Sigur că, pentru mulţi, Telemah e fundaş de închidere în Sparta din Quintă. Iar Troia nu e decât o ibovnică deschizătoare de seifuri cifrate. Nimic in love, just in money. Delegaţii liberali se învârtoşează şi o conduc pe văduva de Parlament Anca Boagiu, nu spre Cabaret Voltaire, ci direct în purgatoriul Curţii de Conturi, mare şefă peste audit, de parcă privitul chiloţeilor ar fi totuna cu analiza conturilor curente de capital şi de investiţii. Mă rog, posturi de stat să fie, că liberali se găsesc spre încuscriri cu lefuri de patru zerouri. Dar ce mai face Ulise?
Teodor Atanasiu, zis Tase, primeşte o recompensă din partea partidului. E propus şi mulţumit cu postul de vice la ANRE. Un fleac. Control pe energie, după ce voia să ne scoată comba-tanţii din Irak, acum ne bagă curent în instalaţie. Nu ştim dacă e distribuit şi-n războiul troian.
Cert e că grupul de investiţii Alina&Prinţ consort se îndepărtează de pupitrul de comandă şi încearcă poziţionări pe post. Post pe post. Ca-n Play-out. Rămân în divizia monetară doar cei cu puncte. Despre gradele din ţoi, Homerul zilelor noastre doar şuşoteşte, nu pune dovada pe masă. În plic închis există. Dar nu la vedere.
Între Orban şi Buşoi se interpune satanic cultul banului. Şi de unde să-şi ia brokerul de meserie lumină dacă nu din Templul Leului?
Planul de cucerire ar suna cam aşa. Zic colaboratorii noului Homer. Odată cu intrarea lui Florin Cîţu pe uşa din Doamnei ca viceguvernator, mai lesne i-ar fi lui Lucian Isar să aibă acces la baza de date de unde să organizeze asaltul. Povestea spune că deja e pregătit Calul troian. Numai că, odată ratat momentul, stă să ruginească prin depoul din Dămăroaia şi trebuie revopsit.
Interesantul personaj Florin Cîţu, un fel de John-ny Depp, dar fără foarfecă, doar cu degete lungi şi minte ascuţită, demult cochetează cu ideea de a fi bancher de top. La băncile mai mici s-a jucat cât s-a jucat, dar vrea mai sus. Ca Ogăraru, în Champions League, că doar n-a luptat prin curţile domneşti să se cinstească doar cu salată parlamentară. Două la un pol. Vrea cramă domnească. Poate chiar o podgorie, dacă nu şompy cu gulgute de aur.
Vizibilul personaj de scenă are un background mai degrabă de garderobier de modelare, spun apropiaţii poveştii, păsările ciripitoare din aluviunile purgative ale purgatoriului Banul şi Bibanul tac plouate.
Florin Cîţu are un CV de Standard&Poor’s. Nu ştiu de ce ar fi interesat un expert şcolit la Iowa şi Grinnell College, tip de consultant pentru Goldman -Sachs, J.P. Morgan, de o biată bancă naţională? Probabil că Ulise îl tot împinge spre modelări microfinanciare când profilul său e mai mult pentru macroul Federal Reserve, acolo unde dolarul se modelează pe scutul noii politici economice a lui Trump. De ce să fii mic, când poţi fi mare? Cine îşi mai aminteşte de Eugeniu Carada, când toată protipendada financiară a lumii ar vrea să lucreze pentru familia Rockefeller? Când ai un profil de Jack Lew, nu joci ca Mary Lou ca să urci pe piedestalul de zece al Nadiei Comăneci. E un efort de pisat apa în piuă.
Poate că Homer nu l-a distribuit încă în rolul de cuceritor al Troiei pe învingător. În zadar noul Ulise se răstigneşte pe televiziuni, sirenele de azi nu mai sunt ce au fost odată. Cine să fie vrăjitoarea Circe, când Templul s-a transformat în circa de cartier?
Parcă poveştile de altădată aveau mai multă relevanţă. Mai mult mister. Acum enteresul se vede de la Poşta Vitan. Cine are acces la cifru, protejat de sistem, poate să creadă că puloverul Tomiţă Hilfiger ţine loc de jiletcă. Degeaba ai butoni de firmă dacă firma de modelare ţine eticheta la vedere. E ca-n basmul cu Moşu’ şi cocoşu’ roşu. Omul venise la eroul poveştii cu o funie în mână să i-o pună cravată la gât şi să-l ducă mire la iarmaroc. Când să fie pregătit de nuntire, personajul alunecă pe plăcinta lui Bălan şi rămâne necununat.
Tâlcul poveştii e că nu poţi fi somelier dacă toată viaţa ai servit apă plată cu lămâie. De ce să te baţi cu F.C.S.B. şi cu o biată podgorie, când poţi fi icebergul îmburdător de Titanic, nu un biet condotier cu mănuşa de mătase? De ce să fii Ahile, lovit în călcâi, când poţi fi Rothschild pe navele-amiral ale finanţelor lumii?
Totuşi, noul Ulise nu pare a se arăta la faţă.
