10 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialMotivarea judecătorilor pentru achitarea lui Sebastian Ghiţă: Nu există probe directe pentru...

Motivarea judecătorilor pentru achitarea lui Sebastian Ghiţă: Nu există probe directe pentru condamnare

Magistraţii ICCJ motivează că au dispus achitarea fostului deputat Sebastian Ghiţă, acuzat de dare de mită, instigare la abuz în serviciu şi spălare de bani şi a fostului primar al Ploieştiului Iulian Bădescu, pentru că probele şi declaraţiile nu sunt suficiente pentru o soluţie de condamnare, informează Mediafax.

„Instanţa poate pronunţa condamnarea în situaţia în care constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, din toate probatoriile administrate în cauză, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.

În consecinţă, dacă în urma procesului de interpretare şi apreciere a probelor administrate, subzistă o îndoială cu privire la vreunul din elementele necesare pentru tragerea la răspundere penală a persoanei cercetate, prezumţia de nevinovăţie nu este înlăturată, iar dubiul existent va profita acuzatului, urmând a fi valorificat ca o probă în favoarea nevinovăţiei sale. (…)

Chiar dacă s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevăd ori, pur şi simplu, nu mai există şi totuşi îndoiala persistă în ce priveşte vinovăţia, atunci îndoiala este echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăţie şi deci inculpatul trebuie achitat.

Hotărârile de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se pot întemeia în măsură determinantă pe declaraţiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejaţi”, motivează magistraţii.

Conform sursei citate, din probele strânse de procurori nu se poate trage concluzia că Sebastian Ghiţă este persoana care să fi promis, oferit sau să-i fi transferat mită lui Iulian Bădescu „Nu s-a administrat niciun mijloc de probă din care să rezulte în mod direct că inculpatul G. este cel care a comis vreuna din acţiunile ce constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii de dare de mită; Nu există probe directe din care să rezulte că inculpatul G. a exercitat un control juridic sau de facto asupra societăţilor implicate în faptele ce formează obiectul cauzei”, se arată în motivarea magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Totodată, documentul menţionat mai prevede faptul că, în mod paradoxal, lui Sebastian Ghiţă i se impută participarea la darea de mită, deşi el ar fi acţionat prin interpuşi, iar controlul pe care acesta l-ar fi exercitat asupra grupului de firme Asesoft este susţinut prin zvonuri.

De asemenea, imobilul care reprezintă obiectul mitei se află în continuare în proprietatea firmei. „Înalta Curte constată că lipseşte situaţia premisă a infracţiunii de dare de mită, în sensul că finanţarea nerambursabilă a asociaţiilor sportive nu intră, nici măcar parţial, în sfera atribuţiilor de serviciu ale primarului municipiului … (Ploieşti, n.r.), respectiv ale inculpatului B. (…)

Deşi analiza temeiniciei acuzaţiilor apare ca inutilă faţă de motivele mai susmenţionate, argumentele expuse fiind suficiente pentru a dispune achitarea inculpatului G., având în vedere conţinutul actului de sesizare, legătura acuzaţiei de dare de mită cu alte infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului, dar şi materialul probator administrat în cauză, se impune evidenţierea şi a altor aspecte care conduc la constatarea lipsei de temeinicie a acuzaţiei de dare de mită.

Înalta Curte constată, pe de o parte, că activitatea de finanţare a asociaţiilor sportive la nivelul Clubului Sportiv Municipal nu intra în sfera atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului ce se pretinde a fi fost mituit, respectiv inculpatul B., iar pe de altă parte, că probele sunt insuficiente pentru a contura concluzia că inculpatul G. a fost cel care a oferit imobilul inculpatului B. şi, cu atât mai puţin că această ofertă a fost făcută pentru finanţarea nerambursabilă a Asociaţiei A., fapt ce impune achitarea acestuia pentru infracţiunea de dare de mită”, mai motivează judecătorii.

Cele mai citite

Neuropatie diabetică: Tipuri, simptome și cauze

Neuropatia diabetică este o complicație a diabetului care afectează sistemul nervos. Este o boală progresivă, iar simptomele se agravează în timp. Neuropatia diabetică apare atunci...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...
00:01:26

Trump se confruntă cu o audiere pentru sfidarea curții din cauza comentariilor despre martori

Donald Trump se confruntă marți cu o audiere pentru sfidarea curții în cadrul procesului său penal istoric, procurorii din New York insistând că fostul...
Ultima oră
Pe aceeași temă