Un diplomat britanic la post in Rusia a demisionat dupa difuzarea pe internet a unor imagini in care apare intretinand contacte sexuale cu doua prostituate, a dezvaluit The Sun, relateaza AFP monitorizata de NewsIn.
Ministerul britanic de Externe a recunoscut ca diplomatul James Hudson a demisionat, dar a refuzat sa comenteze.
Hudson, in varsta de 37 de ani, a demisionat din functia de viceconsul general la Ekaterinburg din cauza unui scandal provocat de difuzarea acestor imagini. Un link ce face trimitere la imagini – care dureaza 4 minute si 18 secunde – a fost plasat pe un site rus, sub titlul "Aventurile domnului Hudson in Rusia", potrivit ziarului.
Imaginile prezinta un barbat intrand intr-o camera, apoi stand pe o canapea si imbratisand doua femei blonde, in lenjerie intima. Imaginile prezinta apoi scene explicite intre cei trei protagonisti.
Ministerul britanic de Externe a spus ca asteapta "de la intregul personal sa dea dovada de cea mai inalta integritate personala si profesionala" si trateaza cu seriozitate "toate acuzatiile de comportament nepotrivit", a declarat un purtator de cuvant.
The Sun sugereaza ca este posibil ca inregistrarea sa fi fost realizata de agenti ai serviciilor speciale ruse. "Serviciile ruse au o traditie in a realiza inregistrari sau a face fotografii compromitatoare, pentru a-i controla pe oameni si a-si atinge scopurile", a spus o sursa sub acoperirea anonimatului.
"Este imposibil ca imaginile sa fi fost difuzate fara vreun fel de aprobare oficiala tacita", a subliniat sursa.