6.4 C
București
miercuri, 11 decembrie 2024
AcasăSpecialMoldoveni cu buletine de romani forteaza granita spre Occident

Moldoveni cu buletine de romani forteaza granita spre Occident

Peste 30 de moldoveni au fost prinsi la iesirea din Romania cu documente romanesti false. Potrivit unei statistici a Politiei de Frontiera, moldovenii au incercat trecerea in Ungaria prin punctele de granita din judetele Arad, Bihor si Satu Mare. Sumele platite pentru cartile de identitate false se cifreaza intre 3.000 si 5.000 de euro. Un ultim caz a fost semnalat chiar sambata, cand au fost depistati doi cetateni moldoveni, un barbat si o femeie, la vama Nadlac, judetul Arad. Din declaratiile basarabenilor prinsi rezulta ca acestia au obtinut documentele false de la intermediari, fara sa-i cunoasca pe cei carora le-au furat identitatea. In general, moldovenii care vor sa treaca ilegal granita in Occident sunt tineri pana in 40 de ani. Purtatorul de cuvant al Politiei de Frontiera, Fabian Badila, ne-a declarat ca sunt multe cazuri in care cartile de identitate romanesti sunt falsificate chiar la Chisinau. Acesta a afirmat ca recordul in materie il reprezinta suma de 5.000 de euro platita pentru o carte de identitate falsa.
BASA-Press, o agentie de presa din Chisinau, a prezentat la sfarsitul saptamanii un documentar pe tema traficului de documente de identitate false. Agentia sustine ca tot mai multi moldoveni apeleaza la asemenea documente pentru a ajunge in Occident. BASA prezinta in detaliu modalitatea de trecere frauduloasa a granitei: moldovenii vin in Romania pe cale legala si contacteaza un intermediar, care cauta cetateni romani cu trasaturi asemanatoare cu clientii lui, carora le ofera peste o mie de euro pentru a le folosi identitatea. Odata obtinut documentul, acesta este vandut moldoveanului cu peste 3.000 de euro. "Cresterea pretului documentelor de identitate romanesti a fost influentata de posibilitatea de a calatori in state ale Uniunii Europene doar pe baza cartii de identitate", se mai arata in stirea agentiei de presa.

Cele mai citite

Dobânda fixă: Scutul împotriva imprevizibilității economice

Un credit cu dobândă fixă elimină incertitudinile asociate fluctuațiilor pieței, spun analiștii financiari Dobânda fixă la un credit ipotecar nu este doar un instrument financiar,...

Provocările noului guvern pentru 2025: Negocieri intense pentru gestionarea unui buget de 115 miliarde de euro

Anul 2025 se anunță unul complicat pentru viitorul guvern al României, însă există factori care ar putea diminua riscurile economice și sociale. În planul de...

Federația Ospitalității cere înființarea unui Minister al Turismului în viitorul Guvern

Aportul sectorului în PIB este de 6%, peste nivelul de 5,4% înregistrat anul trecut Industria ospitalității din România, aflată într-o creștere accelerată, solicită o reprezentare...
Ultima oră
Pe aceeași temă