Apariţia unui gândac în faţa directorului de spital care spune că acolo nu există gândaci este o întâmplare ilară. I s-a întâmplat asta managerului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Dănuţ Căpăţână, chiar atunci când nega că imaginile cu o colonie de gândaci, ajunse pe mâna presei ar fi reale.
Sunt totuşi gândaci în spitalul judeţean Constanţa sau nu? Conducerea spune că nu. ”Nu este niciun gândac şi nicio colonie de gândaci în Spitalul Judeţean Constanţa, acele imagini sunt trucate. Sunt imagini luate de la inaugurarea Secţiei de Ortopedie acum doi ani, peste care s-au suprapus nişte imagini filmate cu un telefon nu se ştie de cine, unde şi când, dar care nu sunt din acest spital, sunt din altă parte. Dovadă că pe 27 februarie s-a făcut dezinsecţie în tot Spitalul Judeţean şi nu mai există niciun fel de gândaci”, a spus, la începutul săptămânii, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, citat de Mediafax. A recunoscut însă că acest lucru nu înseamnă că nu mai pot apărea din când în când. ”Trebuie foarte mare viglienţă”, a conchis el. Nici controlul Direcţiei de Sănătate Publică nu a găsit urmă de gândac, în urma unui control. Gândacii au fost căutaţi şi de Răzvan Vălcănescu, secretat de stat în Ministerul Sănătăţii. ”Nu am văzut absolut niciun gândac”, spune el, care a explicat şi comportamentul gândacilor: dacă apar, aceştia nu dispar din senin în jumătate de oră. Drept este că nu stau nici ca la expoziţie în faţa oamenilor.
Teoria răzbunării
Una din teorii este că imaginile au fost trucate de aparţinătorii unui bolnav, din… răzbunare. „Pacientul a fost internat la Neurologie cinci luni şi din noiembrie este la ORL. Este un pacient care a avut un infarct în luna iunie 2013 şi ca urmare a infarctului a făcut un stop cardio-respirator şi a fost resuscitat. El a rămas de atunci şi până în prezent internat în spital, deci de peste opt luni, într-o stare vegetativă. Nu ştie, nu recunoaşte pe nimeni, doar respiră, este hrănit printr-o sondă nazogastrică şi de câte ori i se sugerează familiei că l-ar putea îngriji şi acasă familia vine şi face reclamaţie. Iar de data asta a venit şi a prezentat acest film, care nu ştiu unde este făcut. Nu ştiu unde a filmat scena respectivă, în niciun caz în secţia de ORL unde nu este niciun fel de gândac”, afirma directorul medical al SCJU, Mihnea Avram.
Salonul 3310, triunghiul al Bermudelor
În ciuda dezminţirilor oficiale, reprezentanţii Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor, filiala judeţeană Constanţa, spun că imaginile au fost realizate în spital. Ba mai mult, au dat şi numărul salonului: 3310. Aceştia spun că în filmul complet se vede şi parcarea, dar şi bolnavi care s-ar afla şi acum în salon. Imaginile nu au fost încă făcute publice, dar nu este exclus ca oficialităţile să susţină că este vorba despre un trucaj.
CONDIŢII
Iadul de la Neurologie
Secţia de Neurologie, unde ar fi fost găsiţi gândacii, este una nereabilitată. Condiţiile pentru bolnavi sunt greu de imaginat. De multe ori, din cauza lipsei de spaţiu, paturile sunt înghesuite, blocând parţial chiar şi accesul la baie. Pot fi cazaţi într-un singur salon şase, şapte sau opt pacienţi. În timpul verii, mirosurile sunt greu de suportat. În anii trecuţi, asistentele insistau să lege bolnavii de pat, susţinând că este spre binele lor: în caz contrar ar fi putut cădea şi suferi fracturi. Mulţi aparţinători acceptau acest lucru. Numărul asistentelor este insuficient şi acestea nu pot supraveghea toţi pacienţii.
CONCLUZIE
Greu de renovat
Spitalul din Constanţa a fost construit în anul 1968, iar mare parte din secţii arată ca la inaugurare. Există un efort constant al Consiliului Judeţean, la care participă şi Ministerul Sănătăţii, de reabilitare a secţiilor. S-au investit zeci de milioane de euro, dar până acum s-au renovat circa un sfert din secţii. Acestea arată ca în Occident. Pentru restul va mai fi nevoie de cel puţin patru, cinci ani.
CÂND
Gândacii ies noaptea
”Chiar în seara premergătoare controlului un pacient ne-a sunat şi seara a stat cu scaunul lângă patul său, a mâncat un măr, a aţipit şi când s-a trezit era plin de gândaci. Domnii de la DSP care au făcut controlul nu au controlat chiar salonul 3310. Avem şi filmul cu faţa bolnavului”. Maria Constandache, preşedinte Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor, filiala Constanţa.