0.3 C
Bucharest
Thursday, 7 December 2023
HomeSpecialMisterul din desertul serpilor albastri

Misterul din desertul serpilor albastri

Fratii Strugatki si Andrei Tarkovski ar fi incantati. Zona exista cu adevarat! Or, cel putin asa sustine cotidianul italian “La Stampa”. Intr-un desert din nordul Mexicului ar exista o suprafata de 50 de km2 situata la intersectia statelor Durango, Chihuahua si Cohuila, numita de localnici Zona Tacerii, unde se intampla tot felul de fenomene misterioase. Aici, sunetele nu se propaga, solul este straniu, iar serpii au dimensiuni uriase si sunt de culoare albastra. Botezata oficial Rezerva Biosferei Mapimi, Zona este inchisa accesului civililor. Nu au acces decat expertii Institutului de Studii asupra Desertului, a caror munca stiintifica este necunoscuta. “La Stampa” ii citeaza pe localnicii care afirma ca in fiecare toamna in Zona apar cercetatori NASA care isi desfasoara instrumentele de masura. NASA neaga ca ar face cercetari in Zona, dar exista cel putin un program de studiu al Agentiei Spatiale Americane asupra vegetatiei din regiunea Mapimi. Harry Augusto de la Pe–a, profesor la Universitatea Iberoamericana din Torreon, stie cum a inceput totul.
In 1968, o racheta experimentala de tip Athena a deviat de pe traiectoria prestabilita si s-a prabusit in Zona Tacerii. Athena a disparut de pe ecranele radarelor la fel cum se intampla cu navele disparute in Triunghiul Bermudelor. Dupa saptamani de cautari, cercetatorii de la NASA au ajuns in Zona Tacerii unde nici undele acustice, nici undele radio nu se propaga, pentru ca aici actioneaza un puternic si misterios camp magnetic, iar radioactivitatea este mai ridicata decat oriunde. Aceste caracteristici fac, sustin cercetatorii, ca atat rocile, cat si animalele din zona sa capete culoarea albastra, iar cele din urma – dimensiuni neobisnuit de mari.
De la Pena s-a strecurat in Zona cu contoare Geiger si a descoperit ca instrumentele cu frecventa inalta sau joasa nu functioneaza sau functioneaza foarte slab. Explicatia ar fi ca in Zona actioneaza un vartej electronic datorat prezentei in subsol a unei mase uriase de fier.
O fi asa sau nu, altii au remarcat o coincidenta bizara. Zona Tacerii este situata intre paralelele 26 si 28 la fel ca Triunghiul Bermudelor, Potala, sediul istoric al lui Dalai Lama, piramidele egiptene, dar si centrul spatial de la Cape Canaveral. Zona ar produce o emisie de energie capabila sa ajunga in cele mai indepartate colturi ale Universului, motiv pentru care in regiune apar cu o frecventa mai mare fenomene luminoase inexplicabile pe cer.
Mai mult, ar exista si o a doua Zona mai la vest, in Baja – California, dar nu in desert, ci in jurul unei lagune inconjurate de munti. Baieti, dar mai strangeti-va resturile dupa picnic!

Cele mai citite

De ce email marketing-ul rămâne un canal de marketing important în 2023

Într-o realitate în care o mulțime de canale noi de comunicare apar și dispar cu rapiditate, email marketing-ul persistă, fiind un adevărat pilon al...

Care ar fi veștile proaste ale lui Stoltenberg?

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg îndeamnă Alianţa Nord-Atlantică să se pregătească de ”veşti proaste” în Războiul din Ucraina. Care ar fi acestea? Presa...

Erdogan: Nu există “nici o problemă care să nu poată fi rezolvată” între Turcia şi Grecia

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că nu există "nici o problemă care să nu poată fi rezolvată" între Turcia şi Grecia, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă